Colliers: Preţul nu va mai fi cel mai important criteriu pentru alegerea unui birou

Aproape 130.000 mp de spaţii de birouri care se află în construcţie în Bucureşti vor fi livrate până la sfârşitul anului viitor. 
Andrada Ghira - joi, 16 aug. 2012, 10:39
Colliers: Preţul nu va mai fi cel mai important criteriu pentru alegerea unui birou

Alte spaţii de birouri, cu o suprafaţă totală cuprinsă între 125.000 şi 200.000 mp vor fi inauguraţi în 2014 şi 2015, luând în calcul proiectele anunţate, care au primit recent autorizaţia de construcţie şi aflate momentan în faza de planificare, se arată în cel mai recent studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară Colliers România.

După o perioadă de trei ani în care s-a înregistrat un trend descendent, suprafaţa spaţiilor de birouri nou livrate anual arată semne de creştere pentru următorii ani, în condiţiile în care mai mulţi dezvoltatori şi-au manifestat interesul de a construi clădiri de birouri în Bucureşti. Câteva astfel de dezvoltări au fost deja promovate activ şi au primit aprobarea autorităţilor locale.

În prima jumătate a acestui an, 40.000 mp de spaţii au intrat în stocul de birouri de clasa A din Bucureşti, după finalizarea a trei clădiri noi, dintre care două sunt deja complet închiriate. Din stocul total aflat în prezent în construcţie, 85.000 mp sunt reprezentaţi de proiecte localizate în zona Floreasca-Barbu Vacarescu, unde absenţa spaţiilor disponibile, coroborată cu interestul crescut din partea chiriaşilor, au stimulat noi iniţiative de dezvoltare.

„Aşa cum semnalează prima jumătate a anului 2012, în următorii ani vom asista la mişcări semnificative în piaţa de birouri din Bucureşti – preponderent în ce priveşte renegocierile, relocările şi consolidările. În completarea livrărilor noi aşteptate, în 2013 şi 2014 vor expira contracte de închiriere însumând peste 650.000 mp, care vor genera, cel mai probabil, noi tranzacţii de renegociere şi relocare.

Chiriaşii care activează în mai multe locaţii vor căuta să îşi consolideze operaţiunile prin mutarea în clădiri de birouri noi. Astfel, pe măsură ce competiţia între proprietarii de clădiri va creşte, preţul nu va mai fi cel mai important criteriu în procesul de selecţie a unui nou spaţiu, ci raportul corect între termenii financiari, localizare, eficienţa spaţiului şi calitatea clădirii, imaginea corporativă şi relaţia chiriaş-proprietar”, spune Viorel Opaiţ, Corporate Services Director în cadrul Colliers International Romania.

Chiriile cerute s-au menţinut la un nivel stabil în primul semestru din 2012. Ca tendinţă generală, chiriile practicate în tranzacţiile de pre-închiriere sunt cu 15% mai mici decât în cazul unei clădiri existente din aceeaşi zonă. Pre-închirierile au reprezentat 40% din cei 72.000 mp de birouri tranzacţionaţi în primul semestru al anului, continuând trendul ascendent început în 2011 de către bănci şi operatorii medicali.

Companiile din domeniul IT&C au fost singurele care au optat pentru spaţii de birouri în clădiri care urmează să fie finalizate, deţinând totodată o pondere de peste 50% în cererea nouă (evaluată la 65.000 mp). O serie de bănci şi companii mari, cum ar fi, de exemplu, Unicredit sau Raiffeisen, au eliberat sau vor elibera suprafeţe de birouri importante, conducând astfel la o uşoară creştere a ratei de neocupare.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Grindeanu: Câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava va fi anunţat săptămâna viitoare
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat astăzi că săptămâna viitoare va fi anunţat câştigătorul primului lot al autostrăzii A7 dintre Paşcani şi Suceava....
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma unei decizii luate de SUA
Cătălin Predoiu: Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver. Amânarea vine în urma ...
Autorităţile române sunt la zi cu toate operaţiunile din dosarul Visa Waiver, a declarat, sâmbătă, la Suceava, vicepremierul ...
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Ce pericole generează Inteligența Artificială pentru forța de muncă. Document oficial UE
Urmare a ultimului summit G7 din Italia, din decembrie 2027, Comitetului Economic și Social European (CESE), organism consultativ ...
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Daniel David declară că nu ar interzice TikTok și nici alte rețele sociale, care pot să aibă un rol educativ
Ministrul Educaţiei Daniel David reafirmă că nu ar interzice nici TikTok şi alte reţele de socializare şi nici tehnologia ...