Coloane de maşini la punctul de trecere a frontierei de pe autostrada Nădlac-Arad

Economica.net
26 08. 2016
frontiera_romania_ungaria_nadlac_876543456_88395000

Câteva sute de maşini aşteaptă să iasă din ţară prin punctul de trecere a frontierei Nădlac II, de pe autostrada Nădlac-Arad, deoarece mulţi români care muncesc în vestul Europei se întorc la locurile de muncă.

Poliţiştii de frontieră susţin că au luat măsuri speciale pentru a face faţă aglomeraţiei, iar vineri se lucrează pe şase benzi de ieşire din ţară.

Totodată, pe sensul de intrare în ţară nu este aglomeraţie, maşinile mici aşteptând circa 20 de minute.

Pentru evitarea aglomeraţiei, Poliţia de Frontieră Arad recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria.

În judeţul Arad sunt patru puncte auto de trecere a frontierei, la Nădlac pe DN7, la Nădlac pe autostradă, la Turnu şi Vărşand.

În judeţul Timiş se poate trece în Ungaria pe la Cenad, în judeţul Bihor pe la Salonta, Borş, Valea lui Mihai şi Săcuieni, iar în Satu Mare pe la Urziceni şi Petea.