Columbia nu va mai atribui noi contracte de explorare pentru gaze şi petrol

20 01. 2023
Gaze Marea Neagra

„Am decis că nu vom atribui noi contracte de explorare pentru gaze şi petrol”, a declarat ministrul Irene Velez în cursul unei mese rotunde la reuniunea anuală a Forumului economic mondial.

„Desigur, aceasta duce la numeroase discuţii la nivel naţional, dar pentru noi este un semnal clar al angajamentului nostru de a lupta împotriva schimbărilor climatice”, a adăugat ea.

Măsura a fost o promisiune de campanie a noului preşedinte de stânga Gustavo Petro care a ajuns la putere în august 2022.

Guvernul columbian a insistat de mai multe ori că o astfel de decizie nu va afecta contractele în vigoare în prezent.

Câteva ore mai târziu, preşedintele Petro a dat asigurări la Davos că turismul şi energia curată ar putea înlocui „pe termen scurt” ponderea reprezentată de petrol în economia Columbiei.