COMAC C919, rivalul chinezesc al Airbus A320neo și Boeing 737 MAX, începe zborurile comerciale
Operatorul aerian China Eastern a confirmat intrarea în flota sa a primului avion comercial de tip „narrowbody” produs în marele stat asiatic. Conform agenției Xinhua, aeronava C919 va rivaliza cu mult mai cunoscutele Airbus A320neo și Boeing 737 MAX.
Livrat bazei din Shanghai a China Eastern, noul avion comercial a făcut deja un zbor inaugural de 15 minute, însă utilizarea sa cu pasageri la bord va avea loc în primăvara lui 2023.
Certificat pentru operațiuni sigure în septembrie și pentru producția de masă în noiembrie, noul C919 are 164 de locuri și va opera inițial zboruri între Shanghai și Beijing.
Având inscripționat pe fuzelaj „primul C919 din lume”, avionul ajuns în posesia China Eastern va fi urmat alte patru aeronave similare în următorii doi ani. Inițial, toate cele cinci avioane trebuia să fie operaționale până la finalul lui 2023.
Ambițiile Chinei în privința avioanelor comerciale cu corp îngust (narrowbody), cele mai utilizate din întreaga lume, s-au intensificat în ultimii ani pe fondul conflictelor comerciale cu Statele Unite care au făcut statul asiatic tot mai preocupat de dependența sa excesivă de companiile Airbus și Boeing.
Commercial Aviation Corp of China (COMAC) ar trebui să producă anual aproximativ 25 de aeronave C919 până în 2030, un ritm mult redus față de cel al rivalilor occidentali.
COMAC își propune să acopere o cincime din piața globală și o treime din cea chineză a avioanelor comerciale „narrowbody” până în 2035.
Deși este considerată o aeronavă chinezească C919 se bazează în mare măsură pe componente occidentale, inclusiv motoare și sisteme de control al zborului, achiziționate de la companii precum General Electric, Safran sau Honeywell International. Pentru a își atinge țelul de a avea avioane realizate din cât mai multe componente proprii, China dezvoltă în prezent un motor numit CJ-1000A care ar putea fi utilizat ca alternativă la actualul CFM International LEAP-1C.