Comandant NATO: Acţiunile Rusiei în Ucraina nu sunt unele defensive, ci de atac
În opinia lui Breedlove, aceste schimbări atrag consecinţe majore pentru viitor şi lansează o serioasă provocare la adresa modului în care Europa şi-a dezvoltat stabilitatea şi securitatea după ‘războiul rece’.
După cum subliniază comandantul forţelor NATO în Europa, ‘acţiunile militare ale Rusiei în Ucraina şi în jurul Ucrainei nu au avut un caracter defensiv şi nu sunt astfel nici acum’, ci este vorba despre ‘o operaţiune ofensivă în spiritul secolului al XXI-lea şi cu utilizarea instrumentelor secolului al XXI-lea’ pentru atingerea ţelurilor politice ale Rusiei.
‘Anexarea Crimeii’ a fost, potrivit lui Breedlove, parte a unei strategii minuţios gândite, în care elementele clasice ale doctrinei militare sovietice s-au îmbinat cu instrumente, tactica şi potenţialul secolului al XXI-lea.
Acţiunile Rusiei îndepărtează Europa de concepţia unităţii şi libertăţii, iar NATO de ‘realizarea concepţiei de parteneriat strategic cu Rusia în soluţionarea problemelor de securitate europeană şi globală’, potrivit generalului.
Breedlove îşi exprimă speranţa într-o reglementare politică a crizei ucrainene, chiar dacă ‘Rusia a distrus încrederea la întărirea căreia au muncit mulţi atâta vreme’.
Potrivit generalului american, în timpul summitului NATO din septembrie există şansa ca Alianţa să se adapteze la noua strategie a Rusiei, aprobând schimbări pe termen lung în ceea ce priveşte doctrina şi capacitatea sa de reacţie. Desigur, acest lucru necesită investiţii, însă, după cum subliniază Breedlove, ‘investiţiile în menţinerea valorilor de bază ale Alianţei şi a modului nostru de viaţă sunt la fel de importante ca în 1949, când a fost înfiinţată NATO’.