Comănescu, Deloitte, despre mutarea contribuţiilor sociale: Nu înţeleg care ar fi beneficiul pentru bugetul de stat

Economica.net
10 11. 2017
0007842949k_1920x1280_61979700

‘Trebuie văzut care va fi intenţia angajatorilor. Deja unii dintre ei şi-au anunţat public intenţia de a compensa această modificare în sensul în care angajaţii să nu resimtă această mutare a contribuţiilor. Trebuie văzut de la caz la caz. Sunt anumite categorii care pot fi afectate, cele care aveau tratamente speciale, IT, cei din cercetare-dezvoltare, cei cu handicap, plus angajaţi ai căror angajatori nu vor creştere brutul la nivelul costului salarial. (…) Eu nu înţeleg care ar fi beneficiul din punct de vedere al bugetului de stat pentru că obligaţia de plată a acestor sume va reveni angajatorului’, a spus Comănescu.

El a mai precizat că modificările fiscale afectează companiile care îşi creionează bugetele şi estimările în vară.

‘Cred că este vorba de lipsa de predictibilitate şi stabilitate pentru că majoritatea companiilor îşi creionează bugetele şi estimările undeva prin vară pentru 2-3 ani şi astfel de schimbări care vin de la o lună la alta nu aduc stabilitate şi declasifică România în competiţia cu ţările est europene pentru diferite proiecte’, a mai arătat Comănescu.

La rândul său, Florentina Şuşnea, managing partner PFK Finconta, a arătat că taxa de solidaritate reprezintă un cost în plus.

‘Taxa de solidaritate este ceva care se adaugă. Va conduce la o creştere poate nu atât mai mare dar va greva asupra costurilor plătitorilor de taxe, costuri fiscale’, a spus Şuşnea.

Guvernul a aprobat, miercuri, prin modificarea Codului fiscal, o serie de măsuri privind impozitul pentru IMM-uri, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale.

Autorităţile au decis trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat şi diminuarea impozitului pe venit de la 16% la 10%.

De la 1 ianuarie 2018, nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

BusinessMark organizează vineri evenimentul Tax & Finance Forum, în care sunt abordate aspecte fiscale care sunt prezentate şi analizate de experţi.