Comănescu, despre problema Tezaurului: Reluarea lucrărilor comisiei româno-ruse trebuie privită cu oarecare optimism

Economica.net
02 10. 2016
imageresize_91778700

„Faptul în sine că (…) s-a convenit asupra constituirii unei asemenea comisii (…), faptul că îşi reia lucrările este un lucru care trebuie privit cu oarecare optimism”, a spus Lazăr Comănescu, la Digi 24, fiind întrebat dacă România mai trage speranţe că Tezaurul se va recupera şi dacă până în prezent Rusia a dat vreun semnal că acesta mai există.

Totodată, reluarea lucrărilor comisiei demonstrează că „există loc pentru dialog”, a mai spus Lazăr Comănescu, cu referire la un comentariu al ambasadorului rus la Bucureşti, Valery I. Kuzmin, care a afirmat că astfel de probleme, precum cea a Tezaurului, nu ar trebui să afecteze dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări.

„Se mai vorbea în acest comentariu (cel făcut de ambasadorul rus – n.r.) (…) despre faptul că până la urmă preponderent în abordarea unor asemenea chestiuni este ceea ce vor spune istoricii. (…) Faptul că au convenit să se întâlnească din nou înseamnă că există loc pentru dialog şi eventual, sper eu, a ajunge la nişte concluzii comune”, a arătat Lazăr Comănescu.

Acesta a subliniat totodată disponibilitatea celor două părţi de a continua schimburile de opinii cu privire la Tezaur.

„De aceea există acea Comisie despre care vorbeam, (…) ea există şi, în cursul anului viitor, aproape sigur se va reuni. Asta înseamnă că există de ambele părţi disponibilitatea de a se continua schimburile de opinii, de păreri cu privire la tema în cauză şi de a se găsi, pentru că asta până la urmă este finalitatea, de a se găsi o interpretare comună a ceea ce s-a întâmplat şi de acolo, sperăm noi, derivând şi acţiuni în consecinţă. (…) Să lăsăm să se ajungă la nişte concluzii şi, în funcţie de acestea, vom putea să fim mai exacţi”, a adăugat Comănescu.

Acesta a făcut referire şi la donaţia simbolică de 100 de euro făcută de Ambasada Rusiei în cadrul campaniei pentru achiziţia operei „Cuminţenia Pământului”, dar şi la filmuleţul care a însoţit-o.

„Cred că reacţia Ministerului de Externe vorbeşte de la sine în această privinţă şi eu cred că a fost şi înţeleasă destul de bine, dacă aţi observat reacţia la reacţie din partea amicilor noştri de la Ambasada Rusă. (…) Eu cred că este de apreciat gestul de a te alătura unor eforturi care înseamnă o apreciere vizavi de valori culturale ale unei ţări şi de a sprijini promovarea acestora, deci este un gest lăudabil. Mai puţin (…) poate fi înţeleasă asocierea acestui gest lăudabil şi cu momente din istoria relaţiilor bilaterale, care sunt cel puţin susceptibile de discuţii în contradictoriu şi de aceea am spus-o şi văd că şi în reacţia Ambasadei Federaţiei Ruse acest lucru s-a însuşit. Acolo unde sunt domenii care ţin în mod deosebit de competenţa altor instanţe, este bine să le lăsăm pe acelea să se pronunţe, mă refer la Comisia comună de studierea istoriei din cele două ţări”, a arătat Lazăr Comănescu.

Întrebat dacă este ironic atunci când afirmă că gestul Ambasadei Rusiei este unul lăudabil, Comănescu a negat. „Nu, câtuşi de puţin (…) Este vorba în fond şi la urma urmei de sprijinirea unui demers în legătură cu una dintre marile personalităţi ale culturii mondiale”, a spus ministrul Afacerilor Externe.

El a mai afirmat că nu consideră gestul Ambasadei ca fiind un act de propagandă. „Consider că este un gest care merită apreciat. (…) Mă refer la donaţie”, a precizat Lazăr Comănescu.

Totodată, ministrul Afacerilor Externe a dezvăluit că a donat în cadrul campaniei de subscripţie publică pentru achiziţionarea operei „Cuminţenia Pământului”.

În acest sens, Comănescu a mai spus că este convins că se va găsi o soluţie pentru achiziţionarea lucrării lui Brâncuşi.

„Eu sunt convins că se va găsi o soluţie”, a mai afirmat acesta, fiind întrebat dacă Guvernul mai cumpără această lucrare, în condiţiile în care nu se strânge suma de 6 milioane de euro prin intermediul campaniei de subscripţie publică.