Comemorarea represiunii sângeroase din Piaţa Tiananmen, interzisă în Hong Kong pentru prima dată în 30 de ani
Această comemorare atrage anual mulţimi pe insulă, care vin să aducă un omagiu victimelor intervenţiei armatei chineze de la 4 iunie 1989, în piaţa din centrul Beijingului.
Hong Kong este singurul loc din China în care evenimentul este comemorat de obicei, ceea ce reprezintă în sine o ilustrare a libertăţilor unice de care se bucură Hong Kong în virtutea principiului „O ‘ţară, două sisteme”, care a prezidat retrocedarea sa în 1997, notează AFP.
Anul trecut, cea de a 30-a comemorare s-a derulat deja într-un context politic tensionat, întrucât executivul pro-Beijing încerca să impună un text controversat care ar fi permis autorizarea extrădărilor către China.
O săptămână mai târziu începea deja o criză politică majoră, cu şapte luni de manifestaţii şi acţiuni aproape cotidiene în regiunea semiautonomă.
Dar într-o scrisoare datată luni, şi pe care AFP a putut-o consulta, poliţia din Hong Kong a indicat că nu va da undă verde desfăşurării acestui eveniment de joi, întrucât el ar constitui „o ameninţare majoră pentru viaţa şi sănătatea publicului”.
În pofida conexiunilor sale cu China, focar al coronavirusului, Hong Kong a reuşit să limiteze răspândirea pandemiei de COVID-19, care nu a contaminat decât o mie de persoane şi a provocat moartea a patru persoane. Barurile, restaurantele, cinematografele şi alte locuri publice au fost redeschise în aceste ultime săptămâni.
Dar după ce nu a înregistrat niciun caz de contaminare locală în ultimele două săptămâni, oraşul tocmai a raportat cinci în două zile.
Organizatorii comemorării au acuzat executivul, care este aliniat Beijingului, că se foloseşte de virus pentru a împiedica desfăşurarea unui eveniment care irită guvernul central.
„Nu văd de ce guvernul consideră reuniunile politice inacceptabile, din moment ce a dat undă verde redeschiderii şcolilor şi altor locuri, precum barurile de karaoke şi piscinelor”, le-a spus jurnaliştilor Lee Cheuk-yan, preşedinte al Alianţei de susţinere a mişcărilor patriotice democratice din China, care organizează comemorarea din 1990.