Cameron a făcut pe ”ucenicul vrăjitor” anunţând, în 2013, în vederea alegerilor legislative din 2015, referendumul – o consultare populară cu mari riscuri – într-o chestiune care a divizat mereu partidul său. El a pierdut pariul, credibilitatea şi postul de prim-ministru.
Trăgând concluzia care se impunea, Cameron şi-a anunţat de fapt demisia ca urmare a rezultatului referendumului, demisie ce va deveni efectivă odată cu desemnarea unui succesor de către partidul său, care se va întruni în congres în octombrie a.c.
Paradoxul unui premier care s-a străduit luni de zile să pledeze pentru menţinerea ţării sale în Uniunea Europeană şi să prezică ce e mai rău în caz de ieşire a ţării din blocul comunitar este că David Cameron s-a dovedit fi la origine un eurosceptic.
”Dar este un eurosceptic pragmatic”, nuanţează Peter Snowdon, coautor al unei cărţi privind primii ani ai lui David Cameron la conducerea Partidului Conservator, ”Cameron at 10”. ”Nu este nici Edward Heath (eurofil), nici Margaret Thatcher (eurofobă). El este mult mai pragmatic, de unde şi dificultatea sa de a-i convinge pe eurosceptici”, estimează biograful.
Fiu al unei familii înstărite, elegantul şi politicosul Cameron (49 de ani), tată a trei copii, n-a provocat niciodată patimi nici în partidul său, nici în rândurile alegătorilor.
”Este educat, dar nu şi un intelectual, determinat, dar nu dominator, gentleman, dar nu un snob (…), Cameron este un credincios, dar nu prea mult. Oamenii ca el au o mulţime de limite – lipsă de originalitate, absenţa pasiunilor, tentaţia automulţumirii -, dar au dominat cândva lumea”, scrie la rândul său jurnalistul şi biograf Charles Moore, în opinia căruia Cameron reprezintă ”prototipul modern perfect al unei foarte vechi specii britanice”.
Educaţia la distinsul colegiu Eton, frecventat şi de către rivalul său Boris Johnson – care era considerat în acea epocă mai strălucitor şi mai promiţător, potrivit biografului său Michael Ashcroft, – studii la Oxford şi intrarea în politică: parcursul său, tipic elitelor politice, este fără contraste, ascensiunea sa – rapidă, până la funcţia de şef al partidului în urmă cu 11 ani.
El vrea să modernizeze bătrâna formaţiune şi să aducă pe placul vremii un conservatorism ”compasional”. Speră să pună capăt disputelor pe tema Europei, sursă de reglări de conturi sângeroase care au dus îndeosebi la înlăturarea ‘Doamnei de Fier”, cum era supranumită Margaret Thatcher.
Ideea unui referendum a apărut în plină ascensiune a partidului populist şi eurofob UKIP în vederea alegerilor europene din 2014 şi cu un ochi pe alegerile generale din 2015.
Cameron a reuşit, de asemenea, să-şi ducă partidul spre victorie în 2015, obţinând chiar majoritatea absolută şi abandonându-şi aliatul liberal-democrat. Dar această spirală a succesului s-a oprit dintr-odată, joi.
Bătălia pentru succesiunea sa urmează să înceapă, cu ex-primarul Londrei Boris Johnson în prima linie, după ce fostul edil al capitalei s-a aflat în fruntea cruciadei anti-UE.
David Cameron a anunţat deja că nu se va prezenta la viitoarele alegeri preconizate pentru 2020, precizând că are altceva de făcut în viaţă şi îndeosebi în familie. Va avea de acum încolo mai mult timp pentru sine…