Comenziile de aparate de aer condiționat s-au dublat în primele șase luni din an față de aceeași perioadă din 2023 – eMAG
„Mai bine de o treime dintre comenzile de aer condiţionat plasate pe eMAG în prima jumătate a anului sunt din Bucureşti şi Ilfov, urmate de Timiş, Constanţa, Iaşi şi Dolj. Clienţii din Giurgiu au comandat de trei ori mai mult faţă de anul trecut, iar cei din judeţele Olt, Braşov sau Teleorman au comandat şi ei de două ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totodată, din judeţele Braşov şi din Alba au fost plasate de cinci ori mai multe comenzi pentru ventilatoare”, se arată în analiza companiei eMAG. În luna iunie, clienţii au plasat cele mai multe comenzi, dublu faţă de anul trecut.
Românii au plătit, în medie, aproape 2.400 de lei pentru un aparat de aer condiţionat, majoritatea optând pentru unităţi de perete, dotate cu WiFi, cu 12.000 BTU, din clasa energetică A++.
Potrivit sursei citate, jumătate dintre comenzile de aer condiţionat şi ventilatoare înregistrate anul acesta au fost plasate de clienţii Genius, serviciul cu livrare gratuită şi oferte exclusive.
„Clienţii care vor să predea un aparat electrocasnic vechi şi să achiziţioneze unul nou pot accesa programul „Rabla Electrocasnice la eMAG” până pe 31 octombrie 2024. Cei care aleg acest serviciu vor preda gratuit un aparat vechi, care va fi ridicat de un curier şi reciclat. În schimb, vor primi un voucher în valoare de 150 de lei, pe care îl pot folosi pentru a achiziţiona aproape orice produs vândut de eMAG sau de către partenerii din Marketplace, inclusiv produse resigilate. Produsele eligibile în cadrul programului sunt: maşini de spălat şi uscătoare de rufe, frigidere, combine şi vitrine frigorifice, congelatoare, lăzi frigorifice, aragaze, cuptoare încorporabile, maşini de spălat vase, aparate de aer condiţionat sau televizoare, în limita stocului disponibil”, a transmis eMAG.
Înfiinţată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care s-a dezvoltat în România, Ungaria şi Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienţii din întreaga regiune să economisească timp şi bani.