Comenzile noi în industria prelucrătoare au crescut cu 2,5% în primele două luni din 2016

Economica.net
12 04. 2016
electrocasnice_electroarges_4567898_98555100_61960700

Astfel, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut pe ansamblu în primele două luni cu 2,5%, datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+10,8%), industria bunurilor de capital (+6,3%) precum şi industria bunurilor de uz curent (+1,6%). În schimb, industria bunurilor intermediare a scăzut cu 4,3%.

În luna februarie 2016, comenzile noi din industria prelucrătoare, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, au crescut atât faţă de luna precedentă cu 8,4%, cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 8,7%.

Comparativ cu ianuarie 2016, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut în februarie 2016 datorită creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+19,7%), industria bunurilor de uz curent (+10,0%), industria bunurilor de capital (+9,5%) şi în industria bunurilor intermediare (+4,8%).

Faţă de aceeaşi perioadă din 2015, comenzile noi din industria prelucrătoare s-au majorat ca urmare a creşterilor înregistrate în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+20,2%), industria bunurilor de capital (+15,0%) şi industria bunurilor de uz curent (+6,9%). Scăderi s-au înregistrat în industria bunurilor intermediare cu 2,0%.