Comerţ – G7: SUA trebuie să dea „semnale pozitive” imediat pentru a evita o escaladare, spun francezii

Economica.net
03 06. 2018
ttip_77167800

‘Vreau să spun clar (…) că administraţia americană este cea care trebuie să ia deciziile bune pentru a calma situaţia şi a rezolva dificultăţile. Săptămâna viitoare va depinde de decizia pe care administraţia este pregătită să o ia în următoarele zile şi în următoarele ore, nu vorbesc despre săptămânile care urmează’, a declarat ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, la încheierea reuniunii G7 Finanţe din Canada.

El a subliniat că reuniunea a fost ‘tensionată şi dificilă’.

‘Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a încerca să reducem dificultăţile, dar trebuie să ţinem cont de realitatea politică a situaţiei’, a mai spus Bruno Le Maire.

El a subliniat că Uniunea Europeană are pregătite ‘contramăsuri’ şi a insistat asupra faptului că nu doreşte să vorbească despre ‘represalii, pentru că vrem să evităm un război comercial’.

Întrebat despre modul în care se va desfăşura summitul şefilor de stat, săptămâna viitoare, la Quebec, ministrul a repetat că aceasta va depinde de ‘semnalele pozitive’ pe care Washingtonul este dispus să le trimită.

Bruno Le Maire a mai afirmat că ‘G6’ (G7 fără Statele Unite) au transmis în unanimitate aceleaşi mesaj secretarului american al Trezoreriei, Steven Mnuchin: ‘Suntem pregătiţi să răspundem, însă am prefera să nu facem aceasta’.