Comerţul online duce piaţa serviciilor de poştă şi curierat din România la peste 4 miliarde de lei, în 2018 (analiză)

Economica.net
18 02. 2019
tnt_curier_456_19824500

„Dezvoltarea shopping-ului online a adus o adevărată gură de oxigen în piata serviciilor de poştă şi curierat. Văzută de mulţi experţi drept un domeniu în declin, pe fondul dezvoltării tehnologiei (poşta electronică, serviciile de suport online etc.), poşta continuă să rămână, şi în 2019, un serviciu esenţial pentru economie. Curieratul se află în prim-plan cu volume în creştere de la an la an, transportul de pachete de produse fiind unul dintre domeniile în care există în continuare un potenţial semnificativ, dovadă faptul că multe dintre firme reuşesc cu greu să facă faţă cererii de servicii venită în special din sectorul operatorilor digitali (magazine online, servicii de HORECA online etc.)”, se arată într-un comunicat de presă al KeysFin.

Estimările specialiştilor relevă faptul că afacerile din sectorul de poştă şi curierat au depăşit, în România, pragul de patru miliarde de lei, în 2018, în urma creşterii vânzărilor online de produse.

Analiza citată arată, totodată, că numărul firmelor de poştă şi curierat a avansat cu aproape 270% faţă de 2007, la peste 1.500 de companii în 2017. În prezent, sectorul se află într-un plin proces de maturizare, optimizarea costurilor fiind în prim-plan. Pe acest fond, numărul companiilor de profil a scăzut cu 5% faţă de 2016.

De asemenea, pe fondul dezvoltării serviciilor logistice şi a cererii în creştere pentru transportul de mărfuri, afacerile din această industrie au crescut, în 2017, cu 8% faţă de anul precedent, respectiv cu 130% faţă de 2007, la 3,8 miliarde de lei.

În ciuda problemelor logistice şi de personal cu care se confruntă, Poşta Română continuă să rămână principalul jucător din piaţa de poştă şi curierat din România. Compania, deţinută de statul român prin Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (93,5%) şi de Fondul Proprietatea (6,5%) a înregistrat, în 2017, o cifră de afaceri de 1,1 miliarde de lei (29,5% din total).

Pe locul al doilea s-a situat Fan Courier Express SRL, companie cu capital privat 100% românesc, cu afaceri de 586 de milioane de lei, adică 15% din total. Podiumul este completat de Urgent Cargus S.A. (372 de milioane de lei, 10% din total), DHL International România SRL (256 de milioane de lei, 6,7%) şi TNT România SRL (253 milioane lei, 6,6%). Pe ansamblu, cele mai mari 10 companii au generat aproape 80% din cifra de afaceri totală.

La nivel regional, Capitala atrage cel mai mare volum de servicii de poştă şi curierat, cu afaceri de 2,6 miliarde de lei, urmată de judeţele Ilfov (604 milioane de lei), Sibiu (193 milioane de lei), Cluj (68 milioane de lei) şi Prahova (36 milioane de lei). Împreună, primele cinci judeţe, au generat aproape 91% din cifra de afaceri totală, în 2017.

În privinta productivităţii muncii, sectorul a marcat un avans semnificativ, de 13,5% în 2017, la peste 100.000 de lei/angajat. Rezultatul este relevant mai ales în condiţiile în care costul mediu per angajat a crescut cu 12% faţă de 2016 la peste 35.000 de lei per angajat, iar numărul de angajaţi a scăzut cu 5% faţă de 2016 şi cu 11% faţă de 2007, la peste 37 000 de angajaţi în 2017.

La nivel internaţional, în serviciile de poştă şi curierat activează peste 5,3 milioane de angajaţi, în peste 192 de ţări şi 677.000 de oficii poştale, potrivit datelor UPU (Universal Postal Union).

Văzută drept un indicator al situaţiei economico-sociale, dezvoltarea aceste industrii situează România pe locul 57 în lume din 192 de ţări.

Conform indicelui calculat de UPU pentru fiecare dintre cele peste 170 de ţări, România a acumulat 48 de puncte şi se situează sub media de 55 de puncte la nivel regional. Spre comparaţie, Austria se află pe locul 10, Slovenia pe 11, Estonia (13), Slovacia (16), Cehia (21), Ungaria (30) şi Bulgaria (39).

Elveţia, Olanda, Japonia, Germania şi Franţa sunt lideri acestui clasament, dar este de notat poziţia Poloniei (locul 6 în 2018).