Cometex, controlată de Dan Ostahie, primeşte infuzie de capital de peste 132 de milioane de lei pentru finanţarea activităţii

Cometex, divizia imobiliară a grupului de firme Altex, primeşte o infuzie de capital în valoare de peste 132 de milioane de lei, aport în numerar al asociaţilor Altex Romania, Altex Service Center şi a lui Dan Constantin Ostahie care intră astfel în mod direct ca asociat în companie cu o cotă de aproximativ 3%, se arată într-o decizie a asociaţilor obţinută de Economica.net.
Cristina Şomănescu - J, 22 aug. 2024, 21:51
Cometex, controlată de Dan Ostahie, primeşte infuzie de capital de peste 132 de milioane de lei pentru finanţarea activităţii

Până la 1 iulie, dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex a fost deţinut de Dan Ostahie Holding, de firma Real Estate, de Altex Romania, de Altex Service Center, precum şi de Despec International. Cu excepţia Despec International, firmele antemenţionate sunt deţinute indirect de omul de afaceri Dan Constantin Ostahie.
Despec International e controlată de Dan Ostahie care deţine 88% din acţiuni.

La 1 iulie, asociaţii Cometex au aprobat majorarea capitalului social cu aproape 133 de milioane de lei. La această operaţiune au participat Altex Romania, Altex Service Center şi Dan Ostahie care a intrat ca asociat în mod direct, el controlând deja compania, după cum am explicat mai sus.
Nu au participat la majorarea de capital firmele Dan Ostahie Holding, Real Estate şi Despec International.

  • Altex Romania participă la majorarea de capital cu 5,3 milioane de lei şi plăteşte primă de emisiune de 94,6 milioane de lei.
  • Dan Ostahie participă la majorarea de capital cu 1,4 milioane de lei şi plăteşte primă de emisiune de aproape 26 de milioane de lei.
  • Altex Service Center participă la operaţiunea de majorare cu aproape 300.000 de lei şi plăteşte 5,2 milioane de lei – primă de emisiune, conform deciziei consultate de Economica.net.

Scopul majorării de capital e finanţarea şi optimizarea activităţii companiei.

În următorii doi ani, compania își propune să deschidă peste 20 de proiecte de retail.
Printre proiectele aflate în lucru ale Cometex se numără parcurile de retail din Petroşani, Tulcea, Caracal, Rădăuţi, Jilava (în apropiere de Bucureşti), cel din localitatea Pantelimon (Ilfov), precum şi cel ridicat pe şoseaua Odăii în apropiere de Otopeni.
Dintre proiectele finalizate ale Cometex le amintim pe cele din Braşov, Vatra Dornei, Hunedoara, Râmnicu Vâlcea, Vălenii de Munte, Giurgiu, Deva, Slatina.

Cometex a avut cifră de afaceri netă de 74 de milioane de lei în 2023, cu 35% mai mare decât cea din anul 2022. Profitul net al companiei se apropie de 900.000 de lei în 2023 şi e de patru ori mai mic decât cel raportat pentru anul 2022, conform bilanţurilor firmei, comparate de Economica.net.
Cometex a lucrat cu un număr mediu de salariaţi stabil: 39 de oameni.

Sursă foto: parcul de retail din Deva – Cometex.ro

Te-ar mai putea interesa și
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de expansiune
Lanţul de magazine Aurora, cu preţuri de la 1 leu, face angajări. Intră şi în Bulgaria unde recrutează manager de ...
Retailerul Aurora din Ucraina, care vinde produse al căror preţ începe de la 1 leu, se extinde în România şi angajează lucrători comerciali, manageri de magazine şi specialişti expansiune.......
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A început a treia rundă de negocieri directe de pace în Rusia și Ucraina, la Istanbul, sub președinția Turciei
A treia rundă de convorbiri directe între delegaţiile ucraineană şi rusă, consacrate încetării conflictului militar ...
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piața imobiliară din Bulgaria ar urma să se scumpească în acest an cu 18%, urmând să se stabilizeze după adoptarea euro
Piaţa imobiliară din Bulgaria este pregătită pentru o creştere semnificativă a preţurilor în 2025, urmată de un ...
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajații TikTok din Berlin au intrat grevă împotriva planului de concedieri a aproape 40% din personal
Angajaţii reţelei de socializare chineze TikTok de la Berlin au intrat în grevă miercuri pentru a protesta faţă de ...