Comisar european: Activităţile grupului Wagner sunt o ameninţare pentru populaţiile ţărilor în care acesta operează

Uniunea Europeană (UE) a anunţat noi sancţiuni împotriva grupului paramilitar rus Wagner pentru „încălcări ale drepturilor omului” în Africa.
AGERPRES - Dum, 26 feb. 2023, 09:49
Comisar european: Activităţile grupului Wagner sunt o ameninţare pentru populaţiile ţărilor în care acesta operează

Sancțiunile vizează în special mai mulţi înalţi responsabili ai grupului Wagner în Republica Centrafricană şi pe liderul său în Mali.

Conform AFP, unsprezece persoane – 9 în Africa şi 2 în Ucraina – şi şapte entităţi legate de grup au fost adăugate pe lista blocului comunitar european ce impune îngheţarea activelor şi interdicţii de călătorie.

Grupul Wagner însuşi – care luptă activ alături de armata rusă în Ucraina – a fost deja inclus în 2021 de UE pe lista celor sancţionaţi.

Aceste noi sancţiuni au fost decise „ţinând cont de dimensiunea internaţională şi de gravitatea activităţilor acestui grup, precum şi de impactul său destabilizator asupra ţărilor unde el este activ”, a scris Consiliului European într-un comunicat.

„Activităţile grupului Wagner sunt o ameninţare pentru populaţiile ţărilor unde acesta operează şi pentru Uniunea Europeană”, a declarat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.

Consiliul European a precizat că opt membri ai Wagner şi cele şapte entităţi vizate de aceste noi sancţiuni se află sub incidenţa regimului de sancţiuni al UE în materie de drepturi ale omului pentru activităţile grupului în Republica Centrafricană şi în Sudan.

Un al nouălea membru al Wagner este vizat de regimul de sancţiuni al UE ce se aplică în mod specific în Mali. Este vorba de şeful forţelor Wagner în această ţară, unde combatanţi ai grupului „au fost implicaţi în acte de violenţă şi numeroase încălcări ale drepturilor omului, inclusiv execuţii extrajudiciare”.

Mai multe persoane vizate de sancţiuni ale UE în Republica Centrafricană sunt membri de prim rang ai Wagner, printre care „consilierul pe probleme se securitate” al preşedintelui Faustin Archange Touadera şi purtătorul de cuvânt al grupului în această ţară.

Gruparea Wagner s-a implantat în Republica Centrafricană la invitaţia lui Touadera pentru a reprima o rebeliune, iar prezenţa sa din ce în ce mai numeroasă i-a determinat pe militarii francezi să se retragă din această ţară, la sfârşitul anului trecut.

Societăţi aurifere şi diamantifere legate de Wagner în Republica Centrafricană şi Sudan sunt de asemenea vizate de sancţiunile europene, precum şi un post de radio centrafrican, Lengo Sengo, vizat de sancţiuni „pentru operaţiuni de influenţă online în numele Rusiei şi al grupului Wagner, în scopul de a manipula opinia publică”.

Wagner, grup paramilitar fondat în 2014, este considerat de SUA drept organizaţie teroristă internaţională. SUA, care încearcă de mai mulţi ani să contracareze influenţa rusă în Africa, acuză grupul Wagner de „încălcări ale drepturilor omului şi de exploatarea resurselor naturale în Africa”.

Grupul s-a impus drept un actor major în conflictul din Ucraina, iar mercenari ai săi au fost văzuţi de asemenea în Siria sau în Libia.

În timpul unei actualizări, sâmbătă, alţi doi membri ai grupării Wagner au fost înscrişi pe lista celor vizaţi de sancţiunile UE ce pedepsesc Rusia pentru războiul declanşat în Ucraina. Aceşti doi paramilitari sunt comandanţi ai Wagner ce s-ar fi implicat în ocuparea rusă, în ianuarie, a oraşului ucrainean Soledar.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...