Comisar european: Moldovenii ar putea călători fără vize în UE în scurt timp

Comisarul european pentru Extindere, Stefan Fule, a declarat marţi că moldovenii ar putea călători fără vize în statele Uniunii Europene într-o perioadă scurtă de timp, dar că decizia depinde de statele membre, relatează postul Europa Liberă, în pagina electronică.
Economica.net - mie, 06 iun. 2012, 06:49
Comisar european: Moldovenii ar putea călători fără vize în UE în scurt timp

Fule a făcut această declarație la Chişinău, unde a participat marţi la o reuniune informală a Parteneriatului Estic (PaE). El a spus că, dintre fostele republici sovietice incluse în parteneriat, Republica Moldova este lider și ar putea încheia negocierile de asociere cu Uniunea Europeană anul viitor.

Potrivit paginii electronice a agenţiei Moldpres, Stefan Fule a mai declarat că negocierile pe tema Acordului de Asociere cu UE ar putea fi finalizate către anul 2013.

„Negocierile pe marginea Acordului de Asociere şi a Acordului de liber schimb ar putea fi finalizate către anul 2013. Şi la capitolul liberalizarea regimului de vize, Republica Moldova este într-o poziţie bună. Ea ar putea beneficia de acesta într-o perioadă scurtă de timp. Termenul de acordare a acestui regim liberalizat depinde de statele membre ale UE dar şi modul de implementare a reformelor de către Moldova”, a apreciat Fule.

Comisarul a adăugat că nu întâmplător a fost ales Chişinăul pentru prima reuniune a Dialogului Informal în cadrul Parteneriatului Estic, R. Moldova fiind lider în acest parteneriat.

În cadrul discuţiilor informale care au avut loc marţi, oficialii europeni dar şi reprezentanţii diplomaţiei din ţările PaE au făcut o evaluare a rezultatelor reformelor întreprinse în statele partenere după summitul PaE de la Varşovia, au discutat despre modul de implementare a Foii de Parcurs pentru Parteneriatul Estic, au identificat noi oportunităţi de cooperare şi consolidare a dialogului pentru perioada de până la următorul summit al PaE, din 2013.

Te-ar mai putea interesa și
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Bursa de la București s-a înroșit, toți......
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...