Comisarul european pentru extindere avansează posibilitatea ca Serbia şi Muntenegru să adere la UE în 2025

Economica.net
19 01. 2018
european_union_map_flag_100310373_primary_idge__12183000

Uniunea Europeană lansează un efort diplomatic de a accelera paşii pentru aderarea la UE a celor şase ţări din Balcanii de Vest, după ani de discuţii.

‘Este timpul să încheiem munca anului 1989’, a spus Hahn, făcând referire la extinderea UE spre Est după căderea Zidului Berlinului.

‘Am stabilit anul 2025 ca dată revelatoare pentru Serbia şi Muntenegru, ceea ce este realist, dar şi foarte ambiţios’, a mai afirmat oficialul european.

Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru şi Serbia speră să devină membre ale Uniunii Europene, însă şansele lor de aderare s-au redus în ultimii ani, în contextul în care politicienii din blocul comunitar, confruntaţi cu euroscepticismul din ţările lor, cu criza din 2009-2013 din zona euro şi cu votul din Marea Britanie în favoarea Brexit-ului, par să-şi fi pierdut interesul.

Însă creşterea influenţei Rusiei, criza migraţiei care afectează regiunea, direcţia luată de Turcia spre autoritarism şi dorinţa de întărire a integrării europene după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar în 2019 au oferit o nouă şansă ţărilor din Balcani.

‘Dacă nu importăm stabilitate în regiune, vom importa instabilitate’, a spus Hahn, susţinând că procesul de aderare la UE este cel mai bun mod de a combate corupţia, crima organizată şi ameninţarea răspândirii regimurilor autoritare în regiune.