Comisarul european pentru Sănătate salută rezultatele anchetei franceze privind carnea de cal

Comisarul european pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorului, Tonio Borg, a salutat, vineri, rezultatele anchetei desfăşurate de autorităţile franceze în cazul cărnii de cal descoperite în produse semipreparate ce ar fi trebuit să conţină carne de vită.
Economica.net - vin, 15 feb. 2013, 11:54
Comisarul european pentru Sănătate salută rezultatele anchetei franceze privind carnea de cal

„Salut anunţul autorităţilor franceze că au identificat şi suspendat o companie care a ştiut că vinde carne de cal drept vită. Acesta este într-adevăr un mare pas înainte în investigaţia care a mobilizat autorităţile competente privind alimentaţia şi protecţia consumatorului din UE şi statele membre deja de o săptămână. Scopul investigaţiei rămâne să fie stabilit dar aceste constatări ilustrează faptul că trasabilitatea produselor alimentare în UE funcţionează”, a declarat comisarul european într-un comunicat publicat pe site-ul CE.

Rezultatele anchetei efectuate de autorităţile franceze au arătat că firma franceză Spanghero se află la originea etichetării greşite a cărnii de cal. „Spanghero este vinovată de înşelătorie economică şi va exista o acţiune în justiţie”, a confirmat Benoît Hamon, ministrul pentru Protecţia consumatorului. „Compania ştia că revindea carne de cal etichetată drept vită”, a spus Hamon.

Comisarul a precizat că planul Comisiei Europene prin care se recomandă tuturor statelor membre să efectueze controale ADN pe produse etichetate ca fiind din carne de vită va fi prezentat vineri în cadrul Comitetului Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animală.

„Astăzi (vineri, n.red.), la reuniunea extraordinară a Comitetului Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animală (SCoFCAH), organizat de serviciile mele, experţi din statele membre vor examina Planul coordonat I înaintat miercuri miniştrilor UE în care am cerut intensificarea testelor ADN şi de fenilbutazonă în UE”, a explicat comisarul european.

„Consumatorii trebuie asiguraţi că va fi făcut totul la nivelul UE pentru restaurarea, cât mai repede posibil, a încrederii în produsele de pe pieţele noastre”, a conchis el.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Pîslaru, minstru MIPE: Mai multe segmente din autostrăzile A7 și A8 nu au înnregistrat un progres fizic și nu vor fi terminate până la sfârșitul lui 2026. Construcția va fi finanțată cu alți bani decât cei din PNRR
Dragoș Pîslaru, minstru MIPE: Mai multe segmente din autostrăzile A7 și A8 nu au înnregistrat un progres fizic și nu ...
Segmente din Autostrada Moldovei (A7) şi Autostrada Unirii (A8), finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, nu au înregistrat un progres fizic pe construcţia respectivă,......
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, bilanț după un an și apel la acțiune
Scrisoare deschisă din partea Ecommerce Europe. Nevoia urgentă de condiții egale de concurență în comerțul electronic, ...
Organizația Ecommerce Europe, care reprezintă interesele companiileor europene care activează pe piața comerțului electronic, ...
Hidroserv, companie din cadrul grupului Hidroelectrica, a ieșit oficial din insolvență după nouă ani
Hidroserv, companie din cadrul grupului Hidroelectrica, a ieșit oficial din insolvență după nouă ani
Hidroelectrica SA anunță că, în data de 25 iunie 2025, a fost oficial închisă procedura insolvenței pentru SSH Hidroserv ...
Profilele la control. Ambasada SUA din România anunță că solicitanții de viză trebuie să-și facă publice postările de pe rețelele sociale pentru a putea fi verificați și acceptați
Profilele la control. Ambasada SUA din România anunță că solicitanții de viză trebuie să-și facă publice postările ...
Ambasala Statele Unite ale Americii de la București a anunțat astăzi, pe pagina oficială de Facebook, că Departamentul ...