Comisarul ONU pentru Drepturile Omului cere țărilor donatoare fonduri de 452 de milioane de dolari pentru instuția pe care o conduce

Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, Volker Turk (foto), a cerut vineri aproape o jumătate de miliard de dolari pentru oficiul său în 2023, pentru a "aduce la viaţă drepturile omului în toate regiunile lumii", relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 20 ian. 2023, 21:13
Comisarul ONU pentru Drepturile Omului cere țărilor donatoare fonduri de 452 de milioane de dolari pentru instuția pe care o conduce

„Fără drepturile omului, nu poate exista pace durabilă, nici dezvoltare durabilă, nici justiţie”, a subliniat oficialul ONU în apelul anual pentru contribuţii voluntare din partea ţărilor şi a donatorilor privaţi.

El a estimat că serviciile sale au nevoie de 452 de milioane de dolari în acest an.

Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului monitorizează ţările din întreaga lume, colectează date despre abuzuri, oferă sprijin societăţii civile şi oferă consiliere statelor, precum şi sprijin tehnic pentru implementarea de standarde mai bune în ce priveşte drepturile omului.

Anul trecut, donaţiile au totalizat 240,8 milioane de dolari, acoperind doar 60% din suma solicitată atunci.

Mulţumind donatorilor, Volker Turk a subliniat vineri că fondurile lipsă au avut un impact asupra activităţii serviciilor sale, din ce în ce mai solicitate.

În 2022, au fost oferite „îndrumări esenţiale” în 50 de ţări, iar alte şase ţări au formulat cereri, „dar avem nevoie de mai mult sprijin financiar pentru a oferi acest ajutor”, a menţionat oficialul ONU, fără a identifica respectivele state.

Dacă nu se obţin fonduri suplimentare, numărul ţărilor în care vor fi trimişi consilieri în 2023 va trebui redus de la 50 la 43, a avertizat el.

„Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de drepturile omului pentru a menţine stabilitatea în lume şi a furniza o foaie de parcurs către un viitor mai bun”, a spus înaltul comisar al ONU. „Trebuie să insistăm asupra unei acţiuni, la nivel global şi naţional, care să abordeze inegalităţile, să consolideze protecţia socială şi să elimine discriminarea şi alte cauze fundamentale ale conflictelor, crizelor de mediu şi sărăciei”, a mai spus Volker Turk.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025; nu se vor face angajări
Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025; nu se vor face angajări
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, la fel ca şi valoarea indemnizaţiei de hrană şi a alocaţiei de stat......
Cel mai rapid tren din lume a fost testat, e făcut în China. Cum arată VIDEO
Cel mai rapid tren din lume a fost testat, e făcut în China. Cum arată VIDEO
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit ...
Preşedintele azer Ilham Aliev acuză Moscova că a vrut să ascundă cauzele prăbușirii din Kazahstan a avionului azer
Preşedintele azer Ilham Aliev acuză Moscova că a vrut să ascundă cauzele prăbușirii din Kazahstan a avionului azer
Preşedintele Azerbaidjanului a acuzat duminică Rusia că a vrut să ascundă faptul că avionul companiei naţionale azere ...
Avertisment ANAT pentru clienții români: Fiți atenți de unde vă cumpărați vacanțele!
Avertisment ANAT pentru clienții români: Fiți atenți de unde vă cumpărați vacanțele!
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) atrage atenţia călătorilor asupra riscurilor asociate cu achiziţionarea ...