Comisia de buget din Senat elimină majorarea accizei la carburanţi

Comisia de buget din Senat a decis, marţi, eliminarea majorării accizei la carburanţi. Senatorii din Comisia de buget au adoptat raportul la ordonanţa 25/2017 prin care a fost majorată acciza la carburanţi, potrivit News.ro.
Economica.net - mar, 26 sept. 2017, 13:42
Comisia de buget din Senat elimină majorarea accizei la carburanţi

Articolul privind majorarea a fost eliminat, la propunerea PNL, anunță News.ro.

Guvernul a aprobat, în şedinţa din 30 august, majorarea accizelor la carburanţi în două etape – de la 15 septembrie şi 1 octombrie.

Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, anunţa că introducerea supraaccizei va genera o majorare de câte 0,16 lei/litru pentru toate tipurile de carburanţi – benzină cu plumb, fără plumb şi motorină.

El susţinea că această majorare se produce în etape „pentru a nu crea un şoc la nivelul consumului care poate genera creşteri de preţ, automat scăderi de consum şi poate afecta bugetul de stat”.

De la momentul la care a fost anunţată această măsură, preţurile carburanţilor la pompă au început să crească.

Premierul Mihai Tudose a susţinut că nu decizia de a introduce supraacciza la carburanţi a generat creşteri de preţuri la pompă pentru că nu a intrat încă în vigoare şi a precizat că în următoarea perioada are programate întâlniri cu reprezentanţii companiilor petroliere, iar în cazul în care va constata că preţurile au crescut preventiv, va lua măsuri în consecinţă.

„Preţul nu poate numai să scadă, dar în mod cert nu este influenţa accizei, fiindcă acciza încă nu a intrat în vigoare (…) O să avem o discuţie pe 15-16 septembrie, să vedem exact care a fost influenţa. Dacă barilul a crescut, o să avem o discuţie, dacă au avut alte cheltuieli, este altă discuţie, iar dacă a crescut artificial, cred că nu mai avem nicio discuţie”, a declarat, marţi, Mihai Tudose, întrebat despre creşterea preţurilor carburanţilor la pompă.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...