Comisia de industrie a Camerei adoptă raportul la Legea energiei

Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, în unanimitate, raportul la Legea energiei, preşedintele Comisiei, Iulian Iancu (PSD), declarând că începând de la apariţia acestei Legi "băieţii deştepţi dispar ca urmare a constrângerilor impuse".
Economica.net - J, 14 iun. 2012, 07:09
Comisia de industrie a Camerei adoptă raportul la Legea energiei

Iancu a spus că producătorii de energie sunt obligaţi să pună în piaţă în mod transparent, nediscriminatoriu şi concurenţial întreaga cantitate de energie electrică sau de gaz natural.

„Cu alte cuvinte niciun contract nu se mai poate desfăşura în spatele uşilor închise. De asemenea există o prevedere expresă legată de furnizarea ca şi procent care îi rămâne furnizorului. Aici am avut în vedere acel procent care s-a desprins din activitatea de tarif reglementat de autoritate pe zona casnică. Acela a fost luat ca reper şi atât el este lăsat furnizorului, diferenţa oricât ar fi ea până la preţul final este colectată de statul român”, a explicat Iancu, adăugând că este vorba de un fond de siguranţă a sistemului energetic.

El a mai adăugat că „cei actuali o prevedere expresă legată de maximul de 1,08 pe care îl pot obţine şi orice valoare peste se preia în fondul de siguranţă a sistemului naţional”.

El a mai explicat că furnizorii vor avea maxim 8% profit din venitul pe energie şi restul va fi dus la fondul de siguranţă.

Iancu a mai spus că în lege sunt prevederi care „se adresează consumatorilor vulnerabili”, care sunt protejaţi ţinând seama de nivelul de salarii, vârstă şi sănătate.

„Există reglementări speciale pentru aceste categorii sociale, care vor fi realizate în comun de Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe. Ministerul Economiei şi Autoritatea de Reglementare”, a adăugat Iancu.

Raportul Comisiei de industrii la legea energiei urmează să intre joi în dezbaterea plenului Camerei.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia afirmă că va furniza dovezi privind tentativa de atac ucrainean asupra unei reşedinţe a lui Putin
Rusia a comunicat joi că a extras şi decodat un fişier dintr-o dronă ucraineană doborâtă la începutul acestei săptămâni, despre care susţine că arată că aceasta viza o reşedinţă......
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face cumpărăturile, iar decontările de criptomonede vor crește spectaculos
VISA: 2026 va fi anul exploziei plăților digitale și începutul sfârșitului epocii cash. Agenții AI îți vor face ...
VISA arată că 2026 va depăși 2025 în privința evoluției plăților digitale. De la cumpărături cu agenţi AI la ...
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Interes uriaș pentru vânzarea de energie electrică în Ucraina din țările vecine: Ungaria, Slovacia și România
Ucraina a organizat pentru prima dată licitații lunare comune de rezervare de capacitate de energie electrică pe liniile ...
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Mesajul de la Papa Leon pentru omenire, de Anul Nou (VIDEO)
Papa Leon al XIV-lea a avertizat joi că lumea nu se salvează ascuţind săbii, ci prin iertare şi înţelegere, în timpul ...