Comisia de Industrii de la Cameră: Un operator unic pe piaţa angro de gaze şi energie, pe modelul vest-european, creşte lichiditatea pieţei

Comisia pentru Industrii din Camera Deputaţilor a finalizat marţi proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei privind modificare Legii gazelor, iar printre prevederi se numără şi existenţa unui operator unic pe piaţa angro de gaze naturale şi de energie electrică, OPCOM, pe modelul vest-european, pentru a putea creşte lichiditatea pieţei, se menţionează într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 17 mai 2017, 15:08
Comisia de Industrii de la Cameră: Un operator unic pe piaţa angro de gaze şi energie, pe modelul vest-european, creşte lichiditatea pieţei

‘Comisia pentru industrii şi servicii a finalizat, în data de 16 mai, raportul privind Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 64/2016 (emisă de guvernul Cioloş) menită să modifice şi completeze Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012. Printre principalele modificări aduse de Comisia pentru Industrii se numără obligativitatea vânzării pe platforma de tranzacţionare angro a întregii cantităţi de gaze naturale produse, importate şi exportate, în mod transparent şi nediscriminatoriu; pe model vest-european – http://www.efet.org/EnergyMarkets/VTP_assessment, un operator unic pe piaţa angro de gaze naturale şi de energie electrică, OPCOM, pentru a putea astfel creşte lichiditatea pieţei concurenţiale angro prin centralizarea activităţilor de tranzacţionare; tranzacţionarea gazelor naturale prin contracte bilaterale pe termen lung, acces nediscriminatoriu la Reţeaua de Transport de gaze naturale inclusiv pentru noua conductă BRUA; criterii minimale pentru acreditarea operatorilor pentru piaţa cu amănuntul fără a limita numărul acestora’, se precizează în comunicat.

Potrivit reprezentanţilor Comisiei, scopul tuturor modificărilor este de a crea cadrul legislativ pentru tranzacţionarea transparentă, nediscriminatorie şi în regim concurenţial a gazelor naturale.

În privinţa subiectului liberalizării preţului, se spune în comunicat, în forma emisă de Guvernul Cioloş, principala modificare a fost liberalizarea totală a preţului gazelor naturale, cu toate că România negociase un calendar de liberalizare până în anul 2021.

‘Din păcate Guvernul Cioloş nu a avut în vedere ca, înainte de o liberalizare totală a preţului gazelor naturale, să creeze cadrul de tranzacţionare transparentă, nediscriminatorie şi în regim concurenţial şi astfel să fie eliminată posibilitatea ca unii operatori să crească preţul artificial şi nu în baza cererii şi a ofertei’, a declarat Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii.

Liberalizarea preţului gazelor naturale a intrat în vigoare pe data de 1 aprilie 2017 însă Guvernul Cioloş a creat cadrul de sprijinire a consumatorului vulnerabil începând cu data de 1 aprilie 2018 (prin Legea 196/2016 din 31 octombrie 2016). Impactul negativ asupra consumatorului final a fost resimţit chiar din 1 aprilie 2017: preţurile gazelor naturale ofertate de producători şi traderi au crescut cu aproape 27% , de la 60 lei/MWh la 72-80 lei/MWh şi, conform comunicatului, există riscul ca la începutul iernii 2017-2018 preţurile la gaze naturale să crească cu mult peste 80 lei/MWh, afectând grav consumatorii finali inclusiv alimentarea cu apă caldă şi căldură a populaţiei.

În expunerea de motive pentru noua formă a OUG 64/2016, se precizează şi că ordonanţa este promovată pentru a evita încălcarea unor prevederi din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene şi a din Directiva 2009/73/CE, care menţionează ‘eliminarea restricţiilor privind comerţul cu gaze naturale între statele membre, inclusiv dezvoltarea unor capacităţi trans-frontaliere de transport’ şi că ‘sunt interzise restricţiile cantitative la export’.

La dezbateri au participat toţi factorii interesaţi, respectiv operatorii economici structuri asociative, autorităţi publice cu atribuţii în domeniu, inclusiv reprezentanţi de la Bucureşti şi Bruxelles ai DG Energy din cadrul Comisiei Uniunii Europene.

Comunicatul mai menţionează că măsurile sunt identice cu cele instituite în Austria, începând cu ianuarie 2013, când prin Legea gazelor s-a stabilit crearea unui singur PVT naţional şi administrarea tranzacţiilor în PVT prin operatorul unic Central European Gas Hub (CEGH). Situaţii identice privind operatorul unic pentru bursă se pot întâlni în Germania, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Olanda, Polonia, Ungaria etc iar OPCOM dispune deja de o infrastructură dezvoltată la standarde europene şi internaţionale pentru susţinerea tranzacţiilor cu gaze naturale şi activitatea sa se supune în integralitate reglementărilor emise şi aprobate de către ANRE şi documentelor operaţionale avizate de către ANRE.

De asemenea, s-au creat condiţiile legale pentru tranzacţionarea gazelor naturale prin contracte bilaterale pe termen lung, ale căror condiţii de vânzare vor fi stabilite de către vânzător, permiţând astfel accesul oricărui cumpărător din România sau orice alt stat membru al Uniunii Europene, dar şi condiţiile de acces nediscriminatoriu la Reţeaua de Transport de gaze naturale inclusiv pentru noua conductă BRUA, pentru toţi operatorii economici din România şi din orice alt stat membru al Uniunii Europene şi au fost stabilite criterii minimale pentru acreditarea operatorilor pentru piaţa cu amănuntul fără a limita numărul acestora, criterii care ţin, în principal, de transparenţă şi securitatea informaţiilor.

Totodată, se realizează transparentizarea pieţei, prin obligativitatea ca toate preţurile şi cantităţile stabilite în urma tranzacţiilor efectuate pe toate pieţele centralizate de gaze naturale, precum şi toate preţurile şi cantităţile din contractele de pe piaţa reglementată, contractele de export, contractele de import, contractele intragrup, preţurile de transfer şi cantităţile aferente să fie publice, în forme agregate şi să nu afecteze interesele comerciale ale operatorilor.

Modificările mai vizează implementarea sistemului intrare-ieşire cu utilizarea punctului virtual de tranzacţionare şi realizarea echilibrării pentru fiecare zi gazieră în PVT – în conformitate cu recomandările UE (România este ultima ţară din UE care nu a implementat încă acest sistem care aduce transparenţă şi fluiditate în sistem), corectarea unor erori existente în prezent, precum scoaterea redevenţei de concesiune a distribuţiei din preţul de distribuţie, aceasta fiind un element competitiv negociat cu autorităţile contractante şi nu o taxă deductibilă şi limitarea costurilor justificate pentru operatorii de transport şi distribuţie, strict legat la activitatea de bază şi a profitului care nu poate depăşi 10%; simplificarea procedurilor şi scurtarea timpului de obţinere a avizelor prin transferarea de la Ministerul Energiei a dreptului de acordare a concesiunilor de distribuţie şi transport la Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT). Pentru racordarea la reţeaua de gaze naturale a localităţilor şi caselor izolate s-a introdus obligarea concesionarilor de distribuţie să extindă reţelele conform necesităţilor din planurile de dezvoltare ale UAT-urilor.

‘Toate aceste măsuri propuse de Comisia pentru industrii şi servicii pentru modificarea OUG 64/2016 sunt esenţiale pentru realizarea, în România, a unui hub regional de gaze naturale’, se mai precizează în comunicat.

Într-un comunicat de presă, Bursa Română de Mărfuri şi-a exprimat ‘consternarea’ în legătură cu decizia Comisiei de Industrii potrivit căreia o singură bursă poate avea licenţă pentru a intermedia tranzacţii în domeniul gazelor naturale, respectiv OPCOM. Reprezentanţii BRM afirmă că este vorba despre o naţionalizare a serviciilor pe care le oferă.

În prezent, se realizează tranzacţii centralizate cu gaze naturale atât pe OPCOM, cât şi pe BRM. OPCOM este filială a Transelectrica, societate deţinută majoritar de stat, în timp ce BRM este o bursă privată.

Potrivit reprezentanţilor BRM, Comisia de industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, la presiunea preşedintelui său, a adoptat această modificare fără că subiectul să se afle pe ordinea de zi a acestei şedinţe şi împotriva opiniilor negative primite de la Guvern, ANRE, Consiliul Concurenţei şi instituţiile europene.

Reprezentanţii BRM fac un apel public la preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, pentru implicarea sa în rezolvarea acestei situaţii şi ‘respingerea acestei tentative de naţionalizare care aruncă România în perioada comunistă’.

‘Totodată, BRM informează participanţii la piaţă că va lua toate măsurile legale care se impun pentru a-şi apară drepturile ce îi revin conform legislaţiei naţionale şi europene în vigoare şi va continua să acţioneze pentru realizarea obiectivului ţării noastre de a deveni un hub regional de gaz natural’, se mai precizează în comunicatul BRM.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...