Comisia de la Veneţia: Două opinii privind România, pe agenda sesiunii plenare din 19 octombrie

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, mai cunoscută sub numele Comisia de la Veneţia (organ consultativ al Consiliului Europei, alcătuit din experţi independenţi în domeniul dreptului constituţional), are, în ce priveşte România, pe ordinea de zi a şedinţei plenare din 19 octombrie, adoptarea unei opinii cu privire la amendamentele la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală, anunţă sâmbătă un comunicat al Consiliului Europei.
Economica.net - D, 14 oct. 2018, 04:01
Comisia de la Veneţia: Două opinii privind România, pe agenda sesiunii plenare din 19 octombrie

Se aşteaptă de asemenea ca plenul Comisiei să aprobe opinia preliminară publicată în luna iulie cu privire la proiectele de amendamente la trei proiecte de modificare a legilor justiţiei din România, şi anume legea privind organizarea judiciară, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii şi legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Experţii Comisiei vor avea un schimb de opinii cu Florin Iordache, preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru amendarea legilor justiţiei, mai precizează comunicatul citat.

Curtea Constituţională a României a admis parţial, vineri, sesizările transmise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de PNL şi USR, precum şi de preşedintele Klaus Iohannis, în legătură cu proiectul legii pentru modificarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii privind organizarea judiciară.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, şeful statului solicită coaliţiei majoritare reluarea de urgenţă a procesului legislativ cu privire la toate cele trei legi ale justiţiei, prin consultări reale cu profesioniştii din domeniu şi preluarea expertizei acestora pentru a alinia legislaţia la standardele Comisiei de la Veneţia şi subliniază că modificările aduse cadrului legal existent în materie judiciară reprezintă „un regres pentru democraţia din România, pericol semnalat şi de partenerii noştri europeni, de Comisia Europeană şi de GRECO”.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, că, în principiu, luni dimineaţă, la ora 9,00, este programată o şedinţă de Guvern pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă pe legile Justiţiei.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă țară intră pe lista cu roaming gratuit în UE din 2026
O nouă țară intră pe lista cu roaming gratuit în UE din 2026
Comisia Europeană a propus integrarea Ucrainei în zona de roaming a UE începând din ianuarie 2026. Acest lucru le va permite ucrainenilor să sune, să trimită mesaje text și să își......
Ilie Bolojan, la Consiliul Național al PNL: Fără o schimbare parțială de persoane în conducerea partidului n-avem nicio șansă în viitor
Ilie Bolojan, la Consiliul Național al PNL: Fără o schimbare parțială de persoane în conducerea partidului n-avem nicio ...
Preşedintele interimar al PNL, premierul Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că noul statut introduce competiţie în ...
Daniel David: Avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană. Trebuie să reducem fondul de burse. Orice poate fi tăiat
Daniel David: Avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană. Trebuie să reducem fondul ...
Sistemul de burse din România este extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă ministrul ...
Cum a ajuns Exim Bank să plătească dublu unei companii private chiria pentru clădirea de pe Kiseleff, față de cât plătește aceasta din urmă către RAAPPS. Cine e proprietarul companiei și când a obținut contractul – G4media
Cum a ajuns Exim Bank să plătească dublu unei companii private chiria pentru clădirea de pe Kiseleff, față de cât ...
“Nesimțirea e mare”, a spus vineri premierul Ilie Bolojan despre cazul unei clădiri a statului închiriată de RAAPPS ...