Comisia economică din Senat va demara o anchetă privind modul în care Consiliul Concurenţei a închis o investigaţie despre manipularea ROBOR

Comisia economică din Senat va demara o anchetă care vizează modul în care Consiliul Concurenţei a închis o investigaţie privind manipularea ROBOR în anul 2013, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat, luni, în plenul Senatului.
Economica.net - lun, 11 feb. 2019, 14:05
Comisia economică din Senat va demara o anchetă privind modul în care Consiliul Concurenţei a închis o investigaţie despre manipularea ROBOR

„Întrucât am exprimat că avem serioase îndoieli asupra modului în care a fost închisă această investigaţie, am stabilit noi, Comisia economică, să solicităm acest lucru plenului Senatului. Vom face un raport în 60 de zile, raport care va fi la un moment dat prezentat public”, declara preşedintele Comisiei economice, senatorul ALDE Daniel Zamfir, după şedinţa Biroului permanent, care a aprobat ca proiectul de hotărâre să meargă în plen.

Zamfir a explicat că ancheta în această cauză este reluată după ce s-a descoperit la Consiliul Concurenţei că au existat suspiciuni în legătură cu modul în care a fost închisă investigaţia respectivă.

„Chiar săptămânile trecute, Comisia Europeană a sancţionat opt bănci pentru manipularea indicelui EURIBOR. În 2013 se închidea acea investigaţie, deci, practic, băncile în România erau spălate, ca atare cred că e cazul ca şi la noi să vedem felul în care s-a închis această investigaţie, mai ales că din interiorul Consiliului Concurenţei sunt informaţii cu privire la felul în care s-a închis acea anchetă”, a precizat Zamfir.

El a adăugat că vor fi chemaţi la comisie preşedintele şi angajaţi ai Consiliului Concurenţei, dar şi persoane din afara instituţiei, menţionând că toţi vor trebui să dea curs invitaţiei.

„Având în vedere şi decizia Curţii Constituţionale, sunt convins că orice persoană care este solicitată va trebui să dea curs acestei invitaţii. În afară de domnul Chiriţoiu (n.r. – Bogdan Marius Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei), vor fi chemaţi toţi cei care credem noi că pot să ofere informaţii, atât angajaţi ai Consiliului Concurenţei, cât şi persoane din afară, cei care au făcut obiectul investigaţiilor, toţi vor fi solicitaţi să dea detalii în legătură cu modul în care s-a închis această investigaţie. Cred că este un interes public legitim. Cu toţii trebuie să ştim dacă ROBOR, în acel moment, a fost sau nu este manipulat, să vedem dacă aceste practici continuă şi în zilele noastre. Ca atare, în 60 de zile vă vom pune la dispoziţie acest raport, să vedem ce s-a întâmplat şi de ce şi cum a fost închisă acea investigaţie”, a susţinut Zamfir.

Senatorul ALDE a mai precizat că audierile vor începe imediat ce va fi votat bugetul de stat.

„Imediat după ce vom termina votarea bugetului, care va fi la sfârşitul acestei săptămâni, începând cu săptămâna viitoare, vom dedica o zi, poate două – trei, audierilor celor de la Consiliul Concurenţei şi nu numai, tocmai ca în cele 60 de zile care ne-au fost stabilite de către Biroul permanent să reuşim să prezentăm acest raport public.

Potrivit lui Zamfir, Biroul permanent a respins, luni, solicitările liderului grupului senatorial PNL, Florin Cîţu, pentru demararea unor anchete parlamentare privind execuţia bugetară pe 2018 şi numirile membrilor Consiliului ASF.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...