Comisia Europeană a adăugat 15 substanţe chimice pe lista poluanţilor din ape

Îmbunătățirea calității apei în UE ar putea fi în pericol din cauza unor noi forme de poluare chimică. Comisia propune adăugarea a 15 substanțe chimice pe lista celor 33 de poluanți care sunt monitorizați și controlați în apele de suprafață din UE - încă un pas către îmbunătățirea calității apelor noastre fluviale, lacustre și litorale.
Economica.net - vin, 10 feb. 2012, 15:01

Printre cele 15 substanțe se numără substanțe chimice industriale, precum și substanțe utilizate în produse biocide, în produse farmaceutice și în produse de protecție a plantelor. Acestea au fost selectate pe baza unor dovezi științifice că pot prezenta un risc semnificativ pentru sănătate.

„Poluarea apei este unul dintre motivele de îngrijorare cel mai des citate în legătură cu mediul de către cetățenii UE. Salut acest progres, deoarece este clar că răspunde așteptărilor oamenilor. Aceste 15 substanțe chimice suplimentare trebuie monitorizate și controlate pentru a ne asigura că nu prezintă un risc pentru mediu sau pentru sănătatea umană”, a declarat comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik.

Actualizarea va fi realizată printr-o revizuire a Directivei privind substanțele prioritare în domeniul calității apei. Aceste noi substanțe sunt propuse în urma unei analize care a studiat riscurile prezentate de circa 2 000 de substanțe, în funcție de nivelul lor în apele de suprafață și de periculozitatea, producția și utilizările lor. Pentru șase din cele 15 substanțe prioritare noi, clasificarea propusă ar necesita ca emisiile în apă ale acestor substanțe să fie eliminate progresiv în următorii 20 de ani. Propunerea include, de asemenea, standarde mai stricte pentru patru substanțe reglementate în prezent, precum și obligația de a elimina treptat emisiile altor două substanțe aflate deja pe listă.

Cele 15 substanțe prioritare suplimentare propuse sunt:

  • substanțe utilizate în produse de protecție a plantelor: aclonifen, bifenox, cipermetrin, dicofol, heptaclor, chinoxifen;

  • substanțe utilizate în produse biocide: cibutrin, diclorvos, terbutrin;

  • substanțe chimice industriale: acid sulfonic perfluorooctanic (PFOS), hexabromociclododecan (HBCDD);

  • subproduse de combustie: dioxină și PCB-uri de tipul dioxinei;

  • substanțe farmaceutice: 17 alfa-etinilestradiol (EE2), 17 beta-estradiol (E2), diclofenac.

Includerea produselor farmaceutice este propusă pentru prima oară. Propunerea nu pune sub semnul întrebării valoarea medicinală a acestor substanțe, ci abordează potențialele efecte dăunătoare ale prezenței lor în mediul acvatic. Concentrațiile care depășesc pragurile propuse pot afecta sănătatea populației piscicole, scăzând rata de reușită a procesului de reproducție, de exemplu, și dăunând altor organisme vii. Gradul nostru de cunoaștere privind impactul produselor farmaceutice asupra mediului a sporit considerabil în ultimii ani, iar propunerea se bazează pe cele mai recente cunoștințe științifice.

De asemenea, Comisia propune îmbunătățiri privind monitorizarea și raportarea poluanților chimici prezenți în apă, precum și un mecanism pentru obținerea de informații mai bune cu privire la concentrațiile altor poluanți, în cazul cărora ar putea fi necesară reglementarea în viitor la nivelul UE. Propunerea Comisiei este însoțită de un raport către Parlamentul European și către Consiliu cu privire la rezultatul acestei revizuiri a listei existente a substanțelor reglementate.

Comisia propune lista revizuită ca parte a unei directive de modificare a Directivei‑cadru privind apa (DCA) și a Directivei privind standardele de calitate a mediului (DSCM). Propunerea va fi înaintată Consiliului și Parlamentului, pentru a fi discutată și adoptată.

Ca regulă, statele membre trebuie să garanteze respectarea standardelor de calitate a mediului pentru substanțele prioritare noi până în 2021 (termenul limită pentru cel de‑al doilea plan privind managementul bazinelor hidrografice). În anumite cazuri sunt posibile termene mai lungi, dacă sunt aplicabile condițiile de derogare stabilite în DCA.

Obiectivul principal al politicii UE în domeniul apei este să asigure faptul că pe întreg teritoriul UE există o cantitate suficientă de apă de bună calitate și că aceasta este utilizată într-un mod mai eficient pentru satisfacerea necesităților cetățenilor și ale întreprinderilor, precum și pentru protecția mediului. În 2000, Directiva-cadru privind apa (DCA) a stabilit un cadru juridic pentru protejarea și restabilirea purității apei în Europa, precum și pentru asigurarea utilizării sustenabile și pe termen lung a acesteia. Obiectivul general al DCA este de a readuce toate apele – de exemplu lacuri, râuri, pâraie și pânze freatice – la o stare sănătoasă până în 2015.

Articolul 16 din DCA stabilește „strategii de combatere a poluării apei”, schițând măsurile care trebuie luate. Prima măsură a fost întocmirea unei prime liste de substanțe prioritare în 2001, care a devenit anexa X la DCA.

Revizuirea listei conform cerințelor DCA și DSCM a durat mai mult de trei ani, din cauza analizei tehnice ample necesare pentru identificarea posibilelor substanțe prioritare noi și pentru stabilirea unor standarde de calitate a mediului (SCM) în cazul acestora.

Din cele 15 substanțe suplimentare, următoarele sunt propuse ca substanțe prioritare periculoase: dicofol, chinoxifen, PFOS, heptaclor, HBCDD, dioxină și PCB-uri de tipul dioxinei. Substanțele aflate deja pe listă, dar care ar urma să fie supuse unor standarde mai stricte sunt: difenileteri bromurați, fluoranten, nichel și hidrocarburi aromatice policiclice (HAP). Cele două substanțe existente care ar urma să fie incluse în categoria substanțelor prioritare periculoase sunt dietilhexilftalat și trifluralin.

Te-ar mai putea interesa și
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale hibride și EV, potrivit site-ului său....
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul sud-coreean a votat în unanimitate demiterea președintelui interimar Han Duck-soo
Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri, în majoritate, pentru demiterea preşedintelui interimar Han Duck-soo, acuzându-l ...
A doua companie aeriană care renunță la Brașov: FlyLili suspendă zborurile din 10 ianuarie. Motivul: număr scăzut de pasageri
A doua companie aeriană care renunță la Brașov: FlyLili suspendă zborurile din 10 ianuarie. Motivul: număr scăzut ...
Compania aeriană FlyLili a anunțat că din 10 ianuarie va suspenda temporar toate zborurile de pe aeroportul din Brașov.