Această iniţiativă, sub forma unei recomandări a Consiliului, face parte din Noua agendă pentru competenţe în Europa, lansată în iunie 2016. Mai mult, aceasta este conformă cu pilonul european al drepturilor sociale, care prevede dreptul la educaţie, formare profesională şi învăţare pe tot parcursul vieţii, incluzivă şi de înaltă calitate.
Pe baza unei consultări la scară largă, recomandarea identifică 14 criterii esenţiale pe care statele membre şi părţile interesate ar trebui să le utilizeze pentru a elabora stagii de ucenicie de calitate şi eficace. Această iniţiativă va contribui la creşterea capacităţii de inserţie profesională şi la dezvoltarea personală a ucenicilor şi, prin urmare, va contribui la formarea unei forţe de muncă cu înaltă calificare, adaptată la nevoile pieţei muncii.
‘Stagiile de ucenicie reprezintă adesea rampa necesară unui tânăr pentru propulsarea în carieră. Astăzi venim cu propuneri pentru a îmbunătăţi în continuare aceasta experienţă valoroasă de formare, astfel încât ea să aducă beneficii atât angajatorilor, cât şi celor care studiază. Respectând, în acelaşi timp, diversitatea sistemelor de educaţie şi formare din statele membre, principalul nostru obiectiv este să facilităm integrarea tinerilor pe piaţa forţei de muncă’, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte pentru moneda euro şi dialog social, comisar responsabil pentru stabilitate financiară, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital.
Pentru evaluarea calităţii şi eficacităţii unui program de ucenicie, cadrul propus stabileşte şapte criterii pentru învăţare şi condiţii de muncă: contract scris, rezultate ale învăţării, sprijin pedagogic, componenta locului de muncă, plată şi/sau compensaţie, protecţie socială, condiţii de muncă, de sănătate şi de siguranţă.
Sunt propuse, de asemenea, şapte criterii pentru condiţiile-cadru: cadrul de reglementare, implicarea partenerilor sociali, acordarea de sprijin pentru întreprinderi, parcursuri flexibile şi mobilitate, orientare profesională şi sensibilizare, transparenţă, asigurarea calităţii şi monitorizarea absolvenţilor.
‘Dorim să ne asigurăm că tinerii asimilează competenţele de care au nevoie pentru piaţa forţei de muncă. Stagiile de ucenicie au certificarea ‘Gold Standard’ în domeniul învăţământului profesional şi tehnic. Două treimi dintre ucenici ocupă un loc de muncă imediat după terminarea studiilor. Prin acest nou cadru definim elementele care fac ca ucenicia să se afirme. Odată adoptat, acest cadru va asigura că atât cursanţii, cât şi angajatorii beneficiază de pe urma stagiilor de ucenicie de calitate”, a afirmat comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă, Marianne Thyssen.
CE sprijină punerea în aplicare a acestor criterii prin fondurile europene relevante. Fondul social european contribuie singur cu până la 27 de miliarde de euro pentru educaţie şi formare profesională, iar UE susţine ucenicia şi prin intermediul altor instrumente.