Comisia Europeană a adoptat un cadru revizuit pentru ajutoarele de stat pentru cercetare, dezvoltare şi inovare
„Cadrul revizuit privind ajutoarele de stat adoptat astăzi (miercuri, n.r.) va facilita sprijinirea de către statele membre a activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare, inclusiv a celor desfăşurate de întreprinderile mici şi mijlocii, asigurând, în acelaşi timp, că eventualele denaturări ale concurenţei sunt cât mai reduse. Modificările specifice introduse în normele europene vor sprijini tranziţia verde şi cea digitală în Europa, prin facilitarea investiţiilor public-private în inovarea şi cercetarea revoluţionare, precum şi în infrastructuri de testare şi experimentare”, a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager, scrie Agerpres.
Cadrul CDI revizuit a fost adoptat în urma unei evaluări a normelor existente, lansată în 2019 ca parte a verificării adecvării ajutoarelor de stat. De asemenea, Comisia a efectuat o consultare amplă a tuturor părţilor interesate cu privire la textul revizuit propus al comunicării. În cadrul consultării s-au primit contribuţii din partea statelor membre, a asociaţiilor de întreprinderi şi de cercetare, a grupurilor de interese şi a întreprinderilor, a ONG-urilor şi a cetăţenilor.
Cadrul CDI revizuit include o serie de ajustări specifice pentru a simplifica şi a reflecta experienţa dobândită în urma aplicării cadrului CDI 2014, pentru a reflecta evoluţiile în materie de reglementare, economice şi tehnologice şi pentru a alinia normele relevante la priorităţile de politică actuale ale UE, cum ar fi Pactul verde european şi Strategia industrială şi cea digitală.
Potrivit Executivului comunitar, modificările vizate actualizează definiţiile existente ale activităţilor de cercetare şi inovare eligibile pentru sprijin în temeiul cadrului CDI. În special, modificările clarifică aplicabilitatea acestora în ceea ce priveşte tehnologiile digitale şi activităţile legate de digitalizare (de exemplu, supercalculul, tehnologiile cuantice, tehnologia blockchain, inteligenţa artificială, securitatea cibernetică, volumele mari de date şi cloud computingul sau tehnica de calcul la margine). Scopul este de a oferi securitate juridică statelor membre şi părţilor interesate, facilitând în acelaşi timp investiţiile în CDI care vor permite transformarea digitală în UE.
De asemenea, modificările permit sprijinul public pentru infrastructurile de testare şi experimentare necesare pentru dezvoltarea, testarea şi extinderea tehnologiilor. Scopul este de a facilita în continuare dezvoltarea rapidă şi eventuala implementare a tehnologiilor de vârf şi revoluţionare, în special de către întreprinderile mici şi mijlocii, facilitând în acelaşi timp tranziţia verde şi digitală a economiei UE şi contribuind la noua Agendă europeană pentru inovare.
În plus, modificările simplifică anumite norme pentru a facilita aplicarea practică a cadrului CDI şi a reduce eventualele sarcini administrative excesive pentru întreprinderi şi autorităţile publice. De exemplu, noile norme introduc un mecanism simplificat de stabilire a costurilor indirecte ale proiectelor de cercetare şi dezvoltare eligibile pentru sprijin în temeiul normelor privind ajutoarele de stat.
Cadrul CDI vizează facilitarea activităţilor de cercetare, dezvoltare şi inovare care, din cauza disfuncţionalităţilor pieţei, nu ar avea loc în lipsa sprijinului public. Acesta le permite statelor membre, în anumite condiţii, să ofere stimulentele necesare întreprinderilor şi comunităţii de cercetare pentru a efectua aceste activităţi şi investiţii importante în domeniu. Cadrul CDI aplică principiul neutralităţii tehnologice şi se referă, aşadar, la toate tehnologiile, industriile şi sectoarele, astfel încât să asigure că normele nu prevăd în avans căile de cercetare care ar conduce la noi soluţii pentru produse, procese şi servicii inovatoare.