Comisia Europeană a amendat Meta cu 800 de milioane de euro
Meta este acuzată că a abuzat de poziţia sa dominantă pe piaţă pe reţelele de socializare şi publicitatea online, a informat joi Executivul comunitar.
„Meta a legat serviciul său de anunţuri online clasificate pe categorii Facebook Marketplace de reţeaua socială personală Facebook, şi a impus condiţii comerciale incorecte către alţi furnizori de anunţuri online clasificate pe categorii. A făcut asta în beneficiul propriului său serviciu Facebook Marketplace, acordând prin urmare avantaje de care alţi furnizori de anunţuri online clasificate pe categorii nu au putut beneficia”, a afirmat comisarul pentru concurenţă Margrethe Vestager.
Oficialul a adăugat: „Acest comportament este ilegal conform reglementărilor UE antitrust. Meta trebuie să oprească acum acest comportament”.
Meta a anunţat că va contesta amenda impusă de Comisia Europeană dar, între timp, se va conforma şi şi va lucra în mod rapid şi constructiv pentru găsirea unei soluţii care să rezolve solicitările Executivului comunitar.
Decizia vine la doi ani după ce Bruxellesul a acuzat Meta că a oferit serviciului său de anunţuri clasificate pe categorii Facebook Marketplace un avantaj nedrept punând împreună cele două servicii.
Facebook a lansat Marketplace în 2016 şi l-a extins în câteva ţări din Europa un an mai târziu.
Pentru încălcarea reglementărilor UE antitrust companiile riscă amenzi de 10% din cifra lor globală de afaceri.