Comisia Europeană a aprobat contractul cu Moderna pentru un potenţial vaccin

Economica.net
25 11. 2020
vaccine_770_58361900

Contractul prevede achiziţionarea iniţială a 80 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, plus o opţiune de a solicita până la 80 de milioane de doze suplimentare, care urmează să fie furnizate odată ce vaccinul s-a dovedit a fi sigur şi eficace împotriva COVID-19.

Contractul cu Moderna va extinde portofoliul deja amplu de vaccinuri care urmează să fie produse în Europa, incluzând contractele semnate cu AstraZeneca, Sanofi-GSK, Janssen Pharmaceutica NV, BioNTech-Pfizer şi contractul aprobat cu CureVac.

Acest portofoliu diversificat de vaccinuri ar urma să asigure faptul că Europa este bine pregătită pentru vaccinare, imediat ce vaccinurile se vor dovedi a fi sigure şi eficiente. Statele membre pot decide şi să doneze vaccinul unor ţări cu venituri medii şi inferioare sau să îl redirecţioneze către alte ţări europene.

„Mă bucur foarte mult să anunţ acordul încheiat astăzi cu societatea Moderna de a achiziţiona până la 160 de milioane de doze din viitorul lor vaccin. Acesta este cel de-al şaselea contract încheiat de noi cu un producător de vaccinuri şi în prezent lucrăm la un nou contract. Am instituit unul dintre cele mai cuprinzătoare portofolii de vaccinuri împotriva COVID-19 din lume, oferindu-le europenilor accesul la cele mai promiţătoare vaccinuri actualmente în curs de dezvoltare. Un vaccin sigur şi eficace ne poate ajuta să punem capăt pandemiei şi să revenim treptat la o viaţă normală’, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată în comunicat.

„Mă bucur că până în prezent am încheiat şase acorduri de achiziţionare a vaccinurilor. (…) Un vaccin sigur şi eficace este mai important ca niciodată pentru a contribui la restabilirea normalităţii şi la depăşirea acestei pandemii. Nimeni nu va fi în siguranţă până când nu vom fi cu toţii în siguranţă’, a afirmat la rândul ei comisarul european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, Stella Kyriakides.

Moderna este o societate cu sediul în SUA care desfăşoară o activitate de pionierat în vederea dezvoltării unei clase noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipidice. Platforma vaccinului a fost dezvoltată în cursul ultimilor zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule ca suport de date cu ajutorul căruia organismul însuşi poate produce proteine şi poate activa o imunitate durabilă la COVID-19.

Comisia Europeană a luat decizia de a sprijini acest vaccin pe baza unei evaluari ştiinţifice temeinice, a tehnologiei utilizate şi a capacităţii sale de producţie din Europa pentru aprovizionarea întregii UE, se mai menţionează în comunicatul citat.