Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 44 de milioane de euro pentru crescătorii de vite, propusă de România în contextul războiului din Ucraina

Comisia Europeană a aprobat joi o schemă de ajutoare în valoare de 44 milioane euro (217,7 milioane de lei) notificată de România pentru sprijinirea crescătorilor de bovine, în contextul războiului purtat de Rusia împotriva Ucrainei, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 19 ian. 2023, 20:15
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 44 de milioane de euro pentru crescătorii de vite, propusă de România în contextul războiului din Ucraina

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

În cadrul schemei, ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe. Obiectivul schemei este de a-i compensa pe beneficiarii eligibili pentru o parte din costurile suplimentare provocate de creşterea preţurilor la combustibili, energie şi furaje şi de-a ajuta să depăşească dificultăţile financiare legate de actuala criză geopolitică.

Comisia a constatat că schema-cadru de ajutoare a României îndeplineşte condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză. În special, ajutorul nu depăşeşte 250.000 euro per beneficiar şi va fi acordat până cel târziu la 31 decembrie 2023.

Comisia a concluzionat că schema de ajutoare acordată de România este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar de criză.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul include noi taxe şi elimină facilităţi fiscale fără o discuţie prealabilă cu mediul privat – Burnete, Concordia
Guvernul include noi taxe şi elimină facilităţi fiscale fără o discuţie prealabilă cu mediul privat – Burnete, Concordia
Am fost extrem de neplăcut surprinşi să aflăm, după discuţiile de ieri cu Guvernul, în Consiliul Naţional Tripartit, pe tema Ordonanţei privind reducerea cheltuielilor, că de la 1 ianuarie......
Importurile de gaze s-au redus cu 13,7% în primele 10 luni; producţia s-a majorat cu 1,2%
Importurile de gaze s-au redus cu 13,7% în primele 10 luni; producţia s-a majorat cu 1,2%
România a importat, în primele zece luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,549 milioane tone echivalent ...
Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025; nu se vor face angajări
Salariile bugetarilor vor fi îngheţate în 2025; nu se vor face angajări
Salariile de bază ale bugetarilor şi cuantumul sporurilor se vor menţine în anul 2025 la nivelul din noiembrie 2024, ...
Cel mai rapid tren din lume a fost testat, e făcut în China. Cum arată VIDEO
Cel mai rapid tren din lume a fost testat, e făcut în China. Cum arată VIDEO
Un prototip al trenului de mare viteză CR450, capabil să ruleze cu o viteză de 400 de kilometri pe oră, a fost dezvăluit ...