Comisia Europeană a aprobat preluarea Ford România de către Ford Otosan

22 06. 2022
ford_romania_98300000

„Comisia a ajuns la concluzia că achiziţia propusă nu ridică motive de îngrijorare cu privire la concurenţă, având în vedere că nu există suprapuneri între activităţile celor două companii, iar acestea nu sunt active pe aceleaşi pieţe din Spaţiul Economic European”, se arată în comunicatul Comisiei, scrie Agerpres.

La mijlocul lunii martie anul curent, constructorul auto Ford a anunţat că a transferat proprietatea fabricii de la Craiova partenerului său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa, acest proces fiind condiţionat de aprobările autorităţilor relevante şi ca urmare a consultărilor.

Ford şi Ford Otosan sperau atunci ca procesul de transfer al proprietăţii să fie finalizat în cel de-al treilea trimestru al anului 2022.

Ford Motor Company este o companie globală cu sediul în Dearborn, Michigan, cu aproximativ 190.000 de angajaţi în întreaga lume. În Europa, Ford este responsabilă pentru producerea, vânzarea şi întreţinerea vehiculelor marca Ford pe 50 de pieţe individuale şi are aproximativ 45.000 de angajaţi la unităţile sale deţinute în totalitate şi la întreprinderile mixte consolidate şi aproximativ 59.000 de oameni când sunt incluse afacerile neconsolidate.

Ford Otosan (Ford Otomotiv Sanayi A.Ş.) este o companie cotată la bursă, în care Ford şi Koc Holding au acţiuni egale. Pe lângă producerea gamelor Transit, Transit Custom şi Transit Courier, Ford Otosan este centrul de excelenţă şi liderul global de inginerie pentru dezvoltarea vehiculelor comerciale grele şi a grupurilor motopropulsoare Ford Trucks şi oferă asistenţă globală pentru ingineria de motoare diesel şi vehicule comerciale uşoare Ford.