Comisia Europeană a aprobat Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020
Potrivit unui comunicat al MDRAP remis luni AGERPRES, prin Decizia nr. C (2015) 9187 din data de 18 decembrie 2015, Comisia Europeană a aprobat Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020.
‘Programul are ca obiectiv principal îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor din regiunile din Bazinul Mării Negre prin creştere sustenabilă şi protecţia în comun a mediului şi un buget total de 53,9 milioane euro, din care 49 milioane euro provin de la UE prin Instrumentul European de Vecinătate ENI, iar 4,9 milioane euro reprezintă cofinanţarea asigurată de statele participante în program’, menţionează sursa citată.
MDRAP precizează că programul se adresează cooperării între statele din Bazinul Mării Negre sau din vecinătatea acestuia, incluzând regiunile principale: România Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea); Bulgaria – Severoiztochen, Yugoiztochen; Grecia – Kentriki Makedonia, Anatoliki Makedonia Thraki, Turcia – TR10 (Istanbul), TR21 (Tekirdag, Edirne, Kirklareli), TR42 (Kocaeli, Sakarya, Duzce, Bolu, Yalova), TR81 (Zonguldak, Karabuk, Bartin), TR82 (Kastamonu, Cankiri, Sinop), TR83 (Samsun, Tokat, Corum, Amasya) şi TR90 (Trabzon, Ordu, Giresun, Rize, Artvin, Gumuşhane); Rusia – Rostov Oblast, Krasnodar Krai, Republica Adygea; Ucraina – Odessa, Mykolaiv, Kherson, Zaporosh’ye şi Donetsk Oblasts, Republica Crimeea, Sevastopol şi Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan – întreg teritoriul.
‘În cadrul programului se vor finanţa activităţi care au ca scop promovarea afacerilor şi a antreprenoriatului în cadrul Bazinului Mării Negre sau promovarea unei politici de mediu coordonate şi reducerea prin acţiuni comune a deşeurilor maritime în Bazinul Mării Negre’, mai menţionează sursa citată.
Pe durata programului se preconizează lansarea a două apeluri pentru propuneri de proiecte.
Dezvoltarea Programului Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 a fost facilitată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România, care a fost desemnat în funcţia de Autoritate de Management permiţând continuitatea rolului său de Autoritate Comună de Management pentru Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2007-2013, informează MDRAP.