Comisia Europeană a făcut până acum plăți de peste 150 de miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă către statele membre
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, aceasta este o etapă importantă în punerea în aplicare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, instrumentul-cheie aflat în centrul planului de redresare NextGenerationEU pentru Europa, în valoare de 800 de miliarde euro. În puţin peste doi ani de la crearea sa, MRR a stimulat reforme şi investiţii transformatoare în toate statele membre ale UE, accelerând tranziţia verde şi cea digitală şi sporind rezilienţa globală a Uniunii.
Întrucât punerea în aplicare a MRR continuă la viteză maximă, Comisia a lansat vineri o hartă interactivă online care prezintă proiectele sprijinite de MRR şi puse în aplicare pe teren de statele membre. Harta va spori şi mai mult transparenţa funcţionării MRR şi a impactului său tangibil asupra cetăţenilor, întreprinderilor şi societăţii civile din UE. Harta va fi actualizată periodic pe măsură ce noi informaţii devin disponibile. Aceasta permite efectuarea unui „tur virtual” al implementării planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă ale statelor membre.
Harta oferă o imagine de ansamblu a reformelor şi investiţiilor selectate sprijinite de MRR deoarece: indică poziţia lor geografică în statele membre şi oferă informaţii cu privire la situaţia lor actuală, şi anume o scurtă descriere a stadiului implementării, precum şi etapele următoare aferente; oferă acces la informaţii mai detaliate privind proiectele disponibile pe paginile dedicate ţărilor de pe site-ul web al Mecanismului de redresare şi rezilienţă, precum şi la alte resurse online, cum ar fi site-urile web ale planurilor naţionale de redresare şi, dacă sunt disponibile, site-urile web ale proiectelor specifice finanţate prin MRR.
În cadrul MRR, statele membre primesc finanţare după finalizarea cu succes a jaloanelor şi a ţintelor convenite în prealabil, care corespund diferitelor etape ale punerii în aplicare a reformelor şi a investiţiilor. Cu toate acestea, includerea unei reforme sau a unei investiţii specifice pe hartă nu implică neapărat faptul că statul membru a primit deja finanţare din MRR pentru proiectul respectiv (de exemplu, este posibil ca un stat membru să fi început deja implementarea proiectului cu finanţare naţională). De asemenea, harta nu aduce atingere niciunei evaluări viitoare efectuate de Comisie cu privire la îndeplinirea jaloanelor sau a ţintelor aferente unui anumit proiect.
Proiectele care figurează pe hartă au fost selectate pe baza stadiului de implementare atins. Harta completează şi dezvoltă informaţiile puse la dispoziţia publicului de către statele membre, care sunt responsabile pentru implementarea şi monitorizarea planurilor lor naţionale de redresare şi rezilienţă. Punerea în aplicare a MRR este încă în curs, ceea ce înseamnă că unele proiecte care vor primi finanţare prin MRR nu au fost încă definite. Prin urmare, harta nu urmăreşte să ofere o imagine de ansamblu exhaustivă a proiectelor finanţate prin MRR.
Punerea în aplicare a MRR şi îndeplinirea eficientă a obiectivelor sale necesită un nivel ridicat de transparenţă în ceea ce priveşte funcţionarea sa şi utilizarea concretă a finanţării MRR de către statele membre. Pentru a asigura transparenţa, Comisia publică periodic informaţii pe site-ul web dedicat Mecanismului de redresare şi rezilienţă şi a instituit tabloul de bord privind redresarea şi rezilienţa, unde furnizează periodic informaţii actualizate cu privire la plăţile şi progresele înregistrate de statele membre.