Comisia Europeană a îmbunătăţit estimările de creştere pentru zona euro în 2015

Preţul scăzut al ţiţeiului şi măsurile de relaxare fiscală adoptate de Banca Centrală Europeană vor sprijini un ritm de creştere mai ridicat al zonei euro comparativ cu estimările anterioare, dar încetinirea de pe pieţele emergente şi sporirea incertitudinilor pe plan global ar putea afecta acest avans, se arată în previziunile de toamnă publicate joi de Comisia Europeană, citate de Reuters şi 'Wall Street Journal' (WSJ).
Economica.net - J, 05 nov. 2015, 19:05
Comisia Europeană a îmbunătăţit estimările de creştere pentru zona euro în 2015

PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze o expansiune de 1,6% anul acesta (comparativ cu un avans de 1,5% estimat în mai) şi o expansiune de 1,8% anul viitor (faţă de previziunea precedentă de 1,9%).

Creditarea se relansează şi finanţarea de pe piaţă va continua să sprijine investiţiile, care vor reprezenta un motor de creştere al economiei. Reducerea nivelului creditelor neperformante şi scăderea şomajului vor sprijini creşterea economică, dar sunt necesare reforme structurale solide, apreciază Executivul comunitar.

Grecia ar urma să rămână în recesiune, PIB-ul se va contracta cu 1,4% anul acesta şi cu 1,3% anul viitor. În mai, Comisia Europeană estimase un avans al economiei elene de 0,5% în 2015 şi de 2,9% în 2016.

Cele mai importante economii din zona euro, Germania şi Franţa, ar urma să înregistreze creşteri de 1,7% şi, respectiv, 1,1% anul acesta, şi de 1,9%, respectiv, 1,4% anul viitor. PIB-ul Spaniei va creşte cu 3,1% în 2015 şi cu 2,7% în 2016, iar economia Marii Britanii ar urma să înregistreze o expansiune de 2,5% anul acesta şi de 2,4% anul viitor.

Comisia Europeană se aşteaptă ca aproximativ trei milioane de solicitanţi de azil să sosească în UE până în 2017, iar dacă aceştia vor fi integraţi în câmpul muncii atunci PIB-ul UE va creşte, iar situaţia finanţelor publice se va îmbunătăţi pe termen lung.

Conform estimărilor CE, în 2015 ar putea veni în UE un milion de solicitanţi de azil, încă 1,5 milioane în 2016 şi o jumătate de milion în 2017. Sosirea migranţilor ar putea majora uşor deficitul bugetar al UE, cu 0,04% din PIB în 2016 şi 2017, dar acesta ar putea scădea cu 0,03 – 0,05% din PIB în 2019 şi 2020, apreciază Executivul comunitar.

Te-ar mai putea interesa și
McMici se întorc în oferta McDonald’s alături de Dublu McMici și Cârnăciori Oltenești
McMici se întorc în oferta McDonald’s alături de Dublu McMici și Cârnăciori Oltenești
Cu ocazia aniversării a 30 de ani de la deschiderea primului restaurant în România, McDonald’s anunță că marchează momentul prin relansarea McMici, Dublu McMici și Cârnăciori Oltenești,......
Rüdiger Dany, CEO NEPI Rockcastle, își încheie mandatul în martie 2026
Rüdiger Dany, CEO NEPI Rockcastle, își încheie mandatul în martie 2026
Rüdiger Dany, CEO NEPI Rockcastle, își va încheia mandatul începând cu data de 31 martie 2026, după cinci ani de activitate ...
S-a vândut Kiwi Finance. Brokerul de credite este controlat acum de un grup din Cehia
S-a vândut Kiwi Finance. Brokerul de credite este controlat acum de un grup din Cehia
Grupul financiar ceh Partners Financial Services a achiziționat Kiwi Finance, companie cunoscută în domeniul brokerajului ...
Ce mai „coace” Guvernul pentru industria regenerabilelor: plafonul minim de preț la care se vând certificatele verzi ar putea fi desființat – surse
Ce mai „coace” Guvernul pentru industria regenerabilelor: plafonul minim de preț la care se vând certificatele ...
Pragul de preț minim, de 29,4 euro, cu care se poate tranzacționa acum un certificat verde (CV) ar urma să fie eliminat, ...