Comisia Europeană a lansat o nouă investigaţie privind importurile de oţel din China
Investigaţia privind oţelul utilizat în construcţii a fost lansată în urma unei plângeri a Asociaţiei Europene a Producătorilor de Oţel – Eurofer – şi ar putea duce la impunerea de noi măsuri împotriva oţelului importat din China, ceea ce ar spori tensiunile între Beijing şi Bruxelles.
Plângerea a fost depusă în numele a trei producători care-şi fabrică toate produsele în UE, ulterior fiind listate ca subsidiare ale ArcelorMittal în Luxemburg şi Polonia şi Vitkovice Steel din Cehia.
Exporturile din China au crescut semnificativ, la preţuri care sunt scăzute în mod artificial, se arată în plângere.
Până în prezent, UE a impus 17 taxe antidumping în domeniul oţelului.
‘Adoptarea în mod nechibzuit de restricţii comerciale nu va ajuta la rezolvarea problemei’, a avertizat Wang Hejun, director în Ministerul Comerţului, care a adăugat că restricţiile îi vor afecta şi pe producătorii europeni de oţel.
În 2016, statele membre UE au căzut de acord asupra unui regulament care va permite în viitor Bruxelles-ului să impună tarife mai mari în cazurile de dumping de materii prime, o măsură destinată în principal contracarării exporturilor chineze. După adoptarea definitivă, acest regulament va permite statelor europene să ceară tarife vamale mai mari pentru produsele care utilizează materii prime suspecte de dumping.