Comisia Europeană a modificat normele privind ajutoarele cu valoare redusă pentru sectorul pescuitului şi acvaculturii

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o modificare a Regulamentului privind ajutoarele cu valoare redusă pentru sectorul pescuitului şi acvaculturii (cunoscut şi ca "Regulamentul de minimis în domeniul pescuitului"), care scuteşte ajutoarele cu valoare redusă de controlul ajutoarelor de stat, deoarece se consideră că acestea nu afectează concurenţa şi schimburile comerciale de pe piaţa unică, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
AGERPRES - mie, 04 oct. 2023, 15:50
Comisia Europeană a modificat normele privind ajutoarele cu valoare redusă pentru sectorul pescuitului şi acvaculturii

„Normele revizuite privind ajutoarele de stat vor reduce sarcina administraţiilor naţionale şi vor facilita accesul la ajutoare cu valoare redusă. În plus, întreprinderile de prelucrare a produselor pescăreşti vor beneficia şi ele, de acum, de normele privind ajutoarele cu valoare redusă aplicabile întreprinderilor prelucrătoare din alte sectoare”, a declarat comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Didier Reynders, scrie Agerpres.

Modificarea Regulamentului de minimis în domeniul pescuitului adoptată miercuri include: creşterea plafonului ajutorului de minimis per întreprindere pe o perioadă de trei ani, de la 30.000 euro până la 40.000 euro, sub rezerva instituirii unui registru naţional central; numai producţia primară de produse din pescuit şi acvacultură va face în continuare obiectul Regulamentului de minimis în domeniul pescuitului, în timp ce prelucrarea şi comercializarea acestor produse vor fi reglementate de Regulamentul de minimis general; recalcularea aşa-numitelor „plafoane naţionale” (sumele cumulate maxime ale ajutoarelor de minimis care pot fi alocate per stat membru) care au fost actualizate pe baza unor date mai recente referitoare numai la producţia primară de produse din pescuit şi acvacultură; anumite operaţiuni excluse din sfera de aplicare a Regulamentului de minimis în domeniul pescuitului vor fi permise în mod excepţional în regiunile ultraperiferice ale UE, pentru a facilita modernizarea navelor mici şi pentru a răspunde preocupărilor în materie de siguranţă din aceste regiuni; prelungirea valabilităţii Regulamentului de minimis revizuit în domeniul pescuitului până la 31 decembrie 2029.

Comisia a început revizuirea normelor privind ajutoarele de minimis în sectorul pescuitului şi acvaculturii în 2019, prin publicarea unei foi de parcurs pentru evaluare. Evaluarea cadrului privind ajutoarele de stat pentru acest sector a fost efectuată în paralel cu o evaluare a impactului, pentru a colecta informaţii suplimentare despre domeniile în care sunt necesare îmbunătăţiri. Procesul de revizuire a inclus consultări publice şi discuţii cu părţile interesate şi cu autorităţile naţionale. În special, în ianuarie 2022, Comisia a invitat toate părţile interesate să prezinte observaţii cu privire la modificarea Regulamentului de minimis în domeniul pescuitului. Statele membre au fost, de asemenea, consultate în cadrul reuniunilor din martie şi septembrie 2022 şi din mai 2023.

În decembrie 2022, Comisia a adoptat un pachet de norme revizuite privind ajutoarele de stat pentru sectoarele agriculturii, silviculturii, pescuitului şi acvaculturii. Pentru pescuit, Comisia a adoptat un nou regulament de exceptare pe categorii [Regulamentul (UE) 2022/2473], a aprobat noi orientări sectoriale (Orientările privind ajutoarele de stat în sectorul pescuitului şi acvaculturii, adoptate ulterior la 17 martie 2023) şi a prelungit cu un an Regulamentul de minimis în domeniul pescuitului [Regulamentul (UE) 2022/2514].

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...