Comisia Europeană a notificat formal România că a îndeplinit condiţionalităţile privind ajutoarele de stat

Comisia Europeană a notificat formal România în legătură cu ridicarea condiţionalităţii referitoare la existenţa unui cadru legislativ pentru aplicarea efectivă a normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în domeniul fondurilor structurale şi de investiţii europene, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.
Economica.net - mar, 18 oct. 2016, 12:15
Comisia Europeană a notificat formal România că a îndeplinit condiţionalităţile privind ajutoarele de stat

România devine, astfel, primul stat membru al Uniunii Europene care îndeplineşte condiţionalitatea privind ajutorul de stat, evitând o posibilă suspendare a plăţilor. precizează MFE. Autorităţile de la Bruxelles declară îndeplinit Planul de acţiune convenit de responsabilii români cu oficialii Comisiei Europene.

‘Mulţumesc colegilor din Ministerul Fondurilor Europene şi specialiştilor din Consiliul Concurenţei pentru seriozitate şi maniera coerentă în care au abordat măsurile aferente îndeplinirii condiţionalităţii privind ajutoarele de stat. În perioada imediat următoare, aşteptăm de la Comisie şi alte veşti bune care să ateste progresele făcute de noi şi să consfinţească îndeplinirea şi a altor condiţionalităţi’, a declarat Dragoş Dinu, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, citat în comunicat.

Condiţionalităţile ex-ante au fost negociate de fiecare stat membru cu Comisia Europeană şi reprezintă măsuri de pregătire a legislaţiei/ instituţiilor pentru o bună utilizare a fondurilor europene. Termenul-limită până la care România trebuie să îndeplinească toate condiţionalităţile este 31 decembrie 2016. Întârzierea îndeplinirii condiţionalităţilor putea duce la suspendarea integrală sau parţială a plăţilor aferente Programelor Operaţionale care sunt vizate de respectivele condiţionalităţi, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Incendiu la o clădire a Liceului Timpuri Noi din Calea Dudeşti
Incendiu la o clădire a Liceului Timpuri Noi din Calea Dudeşti
Pompierii ISUBIF intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire a Liceului Timpuri Noi (în prezent dezafectat), din Calea Dudeşti, iar arderea se manifestă la acoperiş......
Grupul Volkswagen, acuzat că nu a protejat datele personale a 800.000 de utilizatori de mașini
Grupul Volkswagen, acuzat că nu a protejat datele personale a 800.000 de utilizatori de mașini
Informații primite, verificate și, ulterior, dezvăluite de publicația germană Der Spiegel arată că date personale ...
China vrea să construiască noi porturi și centre de transport aerian în vestul țării
China vrea să construiască noi porturi și centre de transport aerian în vestul țării
Autorităţile chineze au anunţat duminică un pachet de 15 măsuri în vederea consolidării dezvoltării regiunii de vest ...
Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă
Estul Statelor Unite, lovit de o furtună de zăpadă
O periculoasă furtună de iarnă a lovit duminică Statele Unite, unde milioane de locuitori din jumătatea estică a ţării ...