Comisia Europeană a rambursat României 264 milioane de euro pentru proiecte FEADR

10 03. 2023
-
TO GO WITH AFP STORIES ON EUROPEAN ELECTIONS (FILES) - A picture taken on January 16, 2012 shows European flags flying in front of the European Parliament in the northeastern French city of Strasbourg. The European elections will be held accross the 28-nation bloc from May 22 to 25. AFP PHOTO / GEORGES GOBET

Transferul sumei totale de 264.043.355 de euro, la începutul lunii martie a acestui an, reprezintă cheltuieli efectuate prin AFIR şi solicitate pentru decontare de România pentru perioada 16 octombrie – 31 decembrie 2022.

Astfel, conform informării primite din partea Băncii Naţionale a României (BNR), aceşti bani au intrat efectiv în conturile statului român în data de 2 martie 2023 şi reprezintă rambursări din FEADR (248.417.217,60 de euro) şi din Instrumentul de Relansare al Uniunii Europene (EURI) – în valoare de 15.626.138,79 de euro.

„Rambursarea cheltuielilor efectuate de către un stat membru certifică corectitudinea acestor cheltuieli şi mai ales faptul că AFIR are toate sistemele de implementare şi plată în deplină concordanţă cu cerinţele regulamentelor europene. Până în prezent, Comisia Europeană a rambursat României aproximativ 7,8 miliarde de euro pentru investiţiile în agricultură şi dezvoltarea durabilă a mediului rural finanţate prin Agenţie”, a precizat George Chiriţă, directorul general al AFIR.

Potrivit instituţiei, sumele solicitate şi rambursate reprezintă plăţile efectuate de către AFIR pentru proiectele de investiţii finanţate prin Planul Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR) 2020, dar şi plăţile compensatorii aferente măsurilor delegate către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA).