Comisia Europeană a semnat primele contracte de achiziții comune de gaze naturale
În contextul războiului din Ucraina, statele membre UE au decis anul trecut să facă achiziţii comune de gaze naturale în ideea de a obţine preţuri mai stabile din partea companiilor şi a putea să îşi reumple depozitele de gaze. În plus, prin achiziţiile la comun se urmăreşte evitarea situaţiei în care ţările UE concurează între ele cu oferte cât mai mari.
„Sunt fericit să vă spun că primele contracte au fost deja semnate. Sunt încrezător că vor urma şi alte acorduri, având în vedere că multe contracte sunt negociate în prezent”, a declarat Maros Sefcovic.
Companiile europene au putut să îşi înregistreze necesităţile de gaze pe o platformă online pentru prima rundă de oferte care a avut loc la finele lunii aprilie, după care volumul total al cererii a fost scos la licitaţie pe piaţa mondială. Furnizorii internaţionali de gaze, cu excepţia companiilor ruseşti, au fost invitaţi să trimită oferte.
Potrivit Comisiei Europene, în luna mai un număr de 25 de furnizori de gaze au făcut oferte reprezentând un volum total de 13,4 miliarde metri cubi de gaze, depăşind cererea combinată înregistrată de 11,6 miliarde metri cubi.
„Prima rundă a fost un succes remarcabil. Ne-a depăşit aşteptările. Asta arată că am avut dreptate atunci când am pus laolaltă cererea, când am folosit puterea colectivă de cumpărare a Europei şi am lucrat împreună pentru a ne umple depozitele de gaze înainte de iarna următoare”, a spus Maros Sefcovic.
Pentru a doua rundă de licitaţie, companiile din Europa vor fi invitate din nou să îşi înregistreze cerinţele de gaze la începând din data de 26 iunie, a precizat Maros Sefcovic.