Comisia Europeană acordă 3,6 miliarde de euro pentru 41 de proiecte din domeniul tehnologiilor curate din 15 state membre

Comisia Europeană a anunţat joi că a acordat peste 3,6 miliarde de euro pentru 41 de proiecte la scară largă din domeniul tehnologiilor curate, care urmează să fie finanţate prin intermediul Fondului pentru inovare al UE, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 13 iul. 2023, 18:57
Comisia Europeană acordă 3,6 miliarde de euro pentru 41 de proiecte din domeniul tehnologiilor curate din 15 state membre

Punând accentul pe planul REPowerEU şi pe eliminarea treptată a importurilor europene de combustibili fosili din Rusia, aceste proiecte acoperă o gamă largă de industrii, cum ar fi industria cimentului, a oţelului, a biocarburanţilor avansaţi, a combustibililor de aviaţie derivaţi din surse regenerabile, a energiei eoliene şi solare şi a hidrogenului din surse regenerabile şi a derivaţilor acestuia. Finanţarea va contribui la ecologizarea unor sectoare importante ale economiei europene, în special a celor care sunt dificil de decarbonizat.

Proiectele selectate sunt situate în 15 state membre ale UE: Austria, Belgia, Croaţia, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Ţările de Jos, Portugalia, Spania şi Suedia, precum şi în Norvegia. Toate proiectele sprijinite vor intra în funcţiune înainte de 2030 şi ar trebui să permită evitarea a 221 de milioane de tone de emisii de CO2 în primii 10 ani de funcţionare.

Cele 41 de proiecte au fost selectate în urma celei de a treia cereri de propuneri de proiecte la scară largă, care a acoperit patru teme: decarbonizarea „generală”; „electrificarea industriei şi hidrogenul”; „producţia de tehnologii curate”, precum şi „proiecte-pilot de dimensiuni medii”.

În cadrul temei decarbonizării „generale” sunt opt proiecte în valoare de 1,4 miliarde de euro. Acestea includ trei proiecte care provin din rafinării şi cinci proiecte din sectorul cimentului şi al varului şi sunt situate în Belgia, Croaţia, Germania, Grecia, Ţările de Jos, Portugalia şi Suedia.

În cadrul temei „electrificării industriei şi hidrogenului” sunt 13 proiecte în valoare de aproape 1,2 miliarde de euro. Printre acestea se numără şase proiecte privind producţia de hidrogen din surse regenerabile, precum şi şapte proiecte privind utilizarea hidrogenului în diferite sectoare: industria chimică, rafinării şi oţel. Proiectele sunt situate în Austria, Belgia, Franţa, Germania, Ţările de Jos, Portugalia, Spania, Suedia şi Norvegia.

În cadrul temei „producţiei de tehnologii curate” sunt 11 proiecte în valoare de aproape 800 milioane de euro. Acestea includ patru proiecte privind producţia de electrolizoare, patru proiecte privind bateriile (inclusiv reciclarea) şi trei proiecte privind panourile şi modulele fotovoltaice, situate în Belgia, Danemarca, Germania, Finlanda, Spania, Suedia şi Norvegia.

În cadrul temei „proiectelor-pilot de dimensiuni medii” sunt nouă proiecte în valoare de 250 de milioane de euro. Printre acestea se numără două proiecte din domeniul energiei eoliene, două din domeniul energiei oceanice, două privind produsele chimice şi proiecte din sectorul sticlei, privind captarea carbonului şi e-combustibilii. Proiectele sunt situate în Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Ţările de Jos, Spania şi Norvegia.

Proiectele selectate au fost evaluate de experţi independenţi pe baza a cinci criterii de atribuire: capacitatea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în comparaţie cu tehnologiile tradiţionale; nivelul de inovare; maturitatea operaţională, financiară şi tehnică; scalabilitatea, precum şi eficienţa din punctul de vedere al costurilor. Pe lângă cele 41 de proiecte selectate joi pentru finanţare, alte proiecte promiţătoare, dar insuficient de mature, vor primi asistenţă pentru dezvoltare din partea Băncii Europene de Investiţii. Acestea vor fi anunţate în ultimul trimestru al anului 2023. La sfârşitul anului, Comisia va lansa următoarea cerere de propuneri pentru proiecte la scară largă în cadrul Fondului pentru inovare, cu un buget majorat de 4 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...