Comisia Europeană aprobă vânzarea subsidiarei belgiene a Generali SpA
Tranzacţia nu ridică temeri legate de concurenţă ţinând cont de suprapunerea minoră orizontală şi verticală între activităţile companiilor, precizează Comisia Europeană.
Athora este activă pe piaţa asigurărilor şi reasigurărilor din Germania şi Marea Britanie, în timp ce Apollo este un fond global de investiţii care deţine participaţii în diverse sectoare.
În aprilie, Generali SpA a obţinut 540 de milioane de euro (668,50 de milioane de dolari) din vânzarea subsidiarei din Belgia către Athora Holding, în cadrul programului de reducere a operaţiunilor globale şi de majorare a capitalului.
Tranzacţia va genera un câştig de capital de aproximativ 150 de milioane de euro şi ar urma să se finalizeze în semestrul doi din acest an.
Generali, cea mai mare companie de asigurări din Italia, este prezentă în peste 60 de ţări şi vrea să-şi vândă afacerile din aproximativ 12 state. În ultimele luni, Generali a anunţat că va ieşi de pe pieţele din Guatemala, Columbia, Panama, Olanda şi Irlanda, în cadrul programului prin care compania vrea să obţină peste un miliard de euro din vânzarea unor active.
Compania, condusă de francezul Philippe Donnet, ia în considerare vânzarea portofoliului său de asigurări de viaţă din Germania, evaluat la aproximativ 40 de miliarde de euro, pentru a elibera capitalul necesar accelerării creşterii pe cea de-a doua piaţă a sa.
Tranzacţia cu Athora va majora rata solvabilităţii Solvency II cu aproximativ 2,6 puncte procentuale, a anunţat compania italiană de asigurări.
Anul trecut, grupul Generali a raportat un profit net de 2,11 miliarde de euro, iar 22 de milioane de euro a fost realizat de subsidiara din Belgia.
Generali, controlat de banca italiană de investiţii Mediobanca, deţine 51% din firma de private banking şi gestionare a averii Banca Generali, dar nu intenţionează să o includă în planurile privind divizia de administrare a activelor.
Din cauza costurilor provocate de măsurile adoptate de autorităţile de reglementare şi de ratele scăzute ale dobânzilor, multe companii europene de asigurare îşi extind diviziile de administrare a activelor pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele financiare.
Generali are 78.000 de angajaţi care deservesc 72 milioane de clienţi în peste 60 de ţări. Generali PPF Holding, un joint-venture între Assicurazioni Generali (51%) şi PPF Group (49%), este prezent şi pe piaţa din România.