Comisia Europeană ar putea finanța proiectele energetice pe gaze și nucleare ale României

În condițiile în care persista temerea că noul pact verde european excludea de la finanțare proiectele de generare de energie electrică din gaze și pe cele nucleare, acestea ar putea totuși beneficia de fonduri europene în cele mai sărace state ale Uniunii, inclusiv în România. 
Mihai Nicuţ - vin, 04 dec. 2020, 07:18
Comisia Europeană ar putea finanța proiectele energetice pe gaze și nucleare ale României

Planul Comisiei Europene de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, ca obiectiv necesar pentru a se atinge neutralitatea climatică până în 2050, ar putea veni cu anumite concesiii pentru țările mai sărace ale blocului comunitar, în care tranziția energetică este mai dificilă, potrivit unor documente citate de portalul de știri europene Euractiv.

Concret, în schimbul unei unanimități la nivelul UE pentru acest program ambițios de reducere a emisiilor (ținta anterioară era de 40%), Comisia va asigura statele membre mai sărace că vor putea „alege cele mai potrivite tehnologii” pentru a reduce emisiile. Asta înseamnă că state ca Bulgaria, Cehia, România, Slovacia și Polonia vor putea putea folosi energia nucleară sau gazul natural pentru a reduce emisiile. Este o abordare diferită față de politica de până acum, care excludea aceste tipuri de proiecte de generare de energie electrică de la finanțările viitoare din fonduri europene.

Deocamdată, această propunere este încă la nivel de draft, datat 1 decembrie, potrivit sursei citate, și aceasta va fi propunerea de pe masa unui summit care va avea loc săptămâna viitoare (10-11 decembrie) la care vot participa liderii celor 27 de state membre ale UE și unde se va căuta consensul pentru adoptarea țintelor mai ambițioase de reducere a emisiilor.

Liderii din cele 27 de țări ale UE își propun să aprobe noul obiectiv – în unanimitate – la un summit joi și vineri săptămâna viitoare (10-11 decembrie).

Un oficial european a declarat că această ultimă formă a textului este un progres, dar au admis că este totuși prea devreme pentru a garanta că va fi obținut acordul tuturor statelor membre. „Toată lumea ar trebui să poată să urce în autobuz acum, dar nu știi niciodată cine decide să coboare înainte de ultima oprire”, a spus el.

Pentru România, această concesie ar fi o veste extraordinară în condițiile în care țara noastră, care este al doilea producător de gaze din UE și ar putea deveni primul dacă se deblochează proiectele din Marea Neagră vrea să folosească gazele drept combustibil de tranziție și proiecte de centrale pe gaze de circa 5.000 MW așteaptă finanțare.

Programul nuclear al României, care presupune în principal finalizarea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă, ar putea fi însă realizat în urma unui parteneriat cu Statele Unite, în urma căruia Eximbank USA ar urma să ofere o finanțare de circa 8 miliarde de dolari pentru reactoarele care ar urma să fie construite de firme din SUA, Canada și Franța.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...