Comisia Europeană avertizează 17 state membre UE, printre care și România, cu privire la neaplicarea corectă a anumitor dispoziţii privind serviciile de navigație aeriană

Comisia Europeană a decis, joi, să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României şi altor 16 state membre UE pentru neaplicarea corectă a anumitor dispoziţii ale sistemului de performanţă şi de tarifare a cerului unic european (SES) pentru serviciile de navigaţie aeriană, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 25 iul. 2024, 17:36
Comisia Europeană avertizează 17 state membre UE, printre care și România, cu privire la neaplicarea corectă a anumitor dispoziţii privind serviciile de navigație aeriană

Sunt vizate Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Spania, Croaţia, Italia, Letonia, Ungaria, Malta, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovacia şi Finlanda.

Regulamentele privind cerul unic european [Regulamentul (CE) nr. 549/2004 şi Regulamentul (CE) nr. 550/2004] impun statelor membre să aloce costurile comune între serviciile de navigaţie aeriană de rută şi serviciile de navigaţie aeriană terminală în mod proporţional, pe baza unei metodologii transparente. Statele membre trebuie, de asemenea, să includă în planurile lor de performanţă sisteme de stimulente care să sprijine realizarea obiectivelor de performanţă.

Problemele identificate se referă la nivelul sau alocarea necorespunzătoare a costurilor percepute companiilor aeriene, precum şi la stimulentele financiare insuficiente pentru prestatorii de servicii. Punerea incorectă în aplicare a normelor UE afectează nu numai veniturile furnizorilor de servicii de navigaţie aeriană, ci şi nivelul tarifelor plătite de companiile aeriene, în calitate de clienţi ai acestor furnizori de servicii.

Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere celor 17 state membre, care din acest moment au la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...