„Doresc să solicit ArcelorMittal să amâne decizia de închidere a uzinelor cel puţin până la aprobarea unui plan de acţiune al Comisiei Europene, pentru că sunt convins că putem da un răspuns pentru protejarea industriei siderurgice europene”, a declarat Tajani la deschiderea unei reuniuni pe tema acestui plan.
Tajani a trimis o scrisoare în acest sens conducerii ArcelorMittal, a arătat ministrul francez pentru Redresarea Industriei, Arnaud Montebourg, care participă la reuniune alături de reprezentaţi ai industriei oţelului, sindicatelor, Parlamentului European şi alţi miniştri europeni.
ArcelorMittal a protestat însă, indicând că nu este treaba Comisiei Europene nici a statelor membre să intervină în activitatea companiilor private.
„Sunt dezolat, ArcelorMittal profită de subvenţii publice, ca multe activităţi industriale din industria oţelului, este normal ca aceste activităţi să fie controlate”, a spus Montebourg.
Miniştrii din Franţa, Luxemburg şi Valonia (parte a statului federal belgian), cele mai afectate state de măsurile de restructurare luate de ArcelorMittal, au scris lui Tajani, în urma anunţului făcut de grupul siderurgic privind închiderea unei unităţi din Liege, Belgia, care va duce la concedierea a 1.300 de angajaţi.
În scrisoare, oficialii au cerut comisarului să-l invite şe şeful ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, să dea explicaţii la Bruxelles.
Lakshmi Mittal nu a venit însă la masa rotundă organizată de Comisia Europeană pentru pregătirea planului de măsuri destinate industriei siderurgice.
Comisarul european a subliniat că industria siderurgică este un sector major pentru dezvoltarea Europei, întrucât toate sectoarele economice au nevoie de oţel şi a arătat că obiectivul Comisiei este ca 20% din PIB-ul UE să fie asigurat de industrie, în 2020, cu un loc foarte important pentru siderurgie.