Comisia Europeană cere României şi altor 13 state să reducă emisiile generate de mai mulţi poluanţi atmosferici

Comisia Europeană a solicitat joi unui număr de 14 state membre, printre care şi România, să îşi respecte angajamentele de reducere pentru mai mulţi poluanţi atmosferici, astfel cum impune Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici ("Directiva privind plafoanele naţionale de emisie" sau "Directiva NEC"), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - J, 26 ian. 2023, 14:20
Comisia Europeană cere României şi altor 13 state să reducă emisiile generate de mai mulţi poluanţi atmosferici

Celelalte state atenţionate sunt Bulgaria, Danemarca, Irlanda, Spania, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia şi Suedia.

Directiva NEC stabileşte angajamente naţionale de reducere a emisiilor pentru mai mulţi poluanţi, care trebuie îndeplinite de fiecare stat membru în fiecare an între 2020 şi 2029, precum şi reduceri mai ambiţioase începând cu 2030. Se solicită statelor membre să instituie programe naţionale de control al poluării atmosferice (PNCPA) pentru a arăta modul în care vor fi îndeplinite aceste angajamente de reducere.

Pactul verde european, care vizează reducerea la zero a poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează în mod negativ sănătatea umană.

Comisia a analizat inventarele naţionale de emisii pentru mai mulţi poluanţi prezentate de statele membre în 2022 (care reflectă emisiile din 2020). Cele 14 state membre menţionate mai sus nu şi-au îndeplinit angajamentele privind unul sau mai mulţi poluanţi vizaţi de Directiva NEC.

În plus, întrucât măsurile prevăzute în PNCPA ale majorităţii acestor state membre nu au asigurat îndeplinirea angajamentului de reducere a emisiilor pentru unul sau mai mulţi poluanţi, aceste măsuri nu sunt suficiente pentru a limita emisiile anuale generate de om, astfel cum se prevede în directivă.

Amoniacul (provenit din sectorul agricol) este poluantul în legătură cu care majoritatea acestor state membre nu îşi respectă obligaţiile. Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere acestor 14 state membre, care au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele semnalate de Comisie. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Te-ar mai putea interesa și
Lula da Silva, președintele Braziliei, a declarat că nu va accepta ordine privind tarifele vamale din partea lui Donald Trump
Lula da Silva, președintele Braziliei, a declarat că nu va accepta ordine privind tarifele vamale din partea lui Donald ...
Președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a declarat joi că nu va accepta ordine privind tarifele vamale de la un străin, referindu-se la președintele american Donald Trump, și ulterior......
Novo Nordisk și fondul de credit de stat din Danemarca vor investi în cel mai puternic computer cuantic din lume
Novo Nordisk și fondul de credit de stat din Danemarca vor investi în cel mai puternic computer cuantic din lume
Fundația Novo Nordisk și fondul de credit de stat din Danemarca au anunțat joi că vor investi în ceea ce spun că va ...
Uber va investi 300 de milioane de dolari în Lucid, într-un acord pentru un robotaxi, care va începe într-un mare oraș american
Uber va investi 300 de milioane de dolari în Lucid, într-un acord pentru un robotaxi, care va începe într-un mare oraș ...
Uber va investi 300 de milioane de dolari în producătorul de vehicule electrice Lucid într-un acord privind un robotaxi ...
Moment istoric – Armata franceză se retrage din Senegal, punând capăt prezenţei sale permanente în Africa de Vest şi Centrală
Moment istoric – Armata franceză se retrage din Senegal, punând capăt prezenţei sale permanente în Africa de Vest ...
Armata franceză a pus capăt joi prezenţei sale militare permanente în Africa de Vest şi Centrală, într-o ceremonie ...