Comisia Europeană cere României și Austriei să pună în practică Directiva privind protecția intereselor colective ale consumatorilor

16 11. 2023
comisia-europeana-e1611858218641

Directiva impune statelor membre să permită organizaţiilor de consumatori desemnate şi organismelor publice să introducă, în numele consumatorilor, acţiuni în justiţie împotriva practicilor ilegale ale comercianţilor. Consumatorii care au fost lezaţi de o practică comercială ilegală ar putea cere soluţionarea problemelor, sub formă de despăgubire, înlocuire sau reparaţie. În ianuarie 2023, Comisia a trimis scrisori oficiale de punere în întârziere către 24 de state membre pentru că nu au notificat măsurile naţionale de transpunere integrală a Directivei până la termenul limită din 25 decembrie 2022.

După o analiză atentă a răspunsurilor lor, Comisia a concluzionat că Austria şi România nu au a furnizat informaţii satisfăcătoare cu privire la măsurile de transpunere a Directivei. Austria şi România au la dispoziţie două luni pentru a remedia deficienţele constatate. În absenţa unui răspuns satisfăcător, Comisia Europeană ar putea decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.