Comisia Europeană cere statelor UE să dubleze eforturile pentru depăşirea crizei

Economica.net
30 05. 2012
comisia_europeana1_26681500

CE a cerut totodată aprofundarea integrării zonei euro spre o „uniune bancară” şi participarea directă a Mecanismului European de Stabilitate (MES) la recapitalizarea băncilor.

Ţările din UE evoluează în direcţia bună pentru eliminarea dezechilibrelor finanţelor publice, a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, într-o conferinţă de presă de prezentare a celor 1.500 de pagini de documente care constituie recomandările.

„Medicamentul începe să îşi facă efectul, dar trebuie să dublăm eforturile”, a insistat Barroso.
Comisia a constatat în fapt numeroase lacune în aplicarea de către state a măsurilor de echilibrare a finanţelor.
Spania este criticată în mod special de Comisie, care notează că ţara se află în faţa unor dificultăţi serioase pentru recâştigarea încrederii pieţelor, asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice, reducerea vulnerabilităţilor interne şi externe şi susţinerea creşterii economice şi a creării de locuri de muncă, pe termen mediu. Executivul UE cere autorităţilor de la Madrid să accelereze substanţial ritmul reformelor.

Franţa nu a fost scutită de critici, din cauza deficitului comercial şi a scăderii competitivităţii, în timp ce Italia trebuie să lupte cu evaziunea fiscală şi munca la negru.

Comisia propune pe de altă parte deblocarea unor fonduri europene de 500 de milioane de euro destinate Ungariei, datorită eforturilor făcute de autorităţile de la Budapesta pentru echilibrarea bugetului.

CE consideră totodată că Germania şi Bulgaria trebuie scoase de sub procedura deficitului excesiv, întrucât deficitele lor bugetare s-au menţinut sub nivelul de 3% din PIB prevăzut în Pactul de stabilitate.

La nivel general Comisia a subliniat „problema gravă” a şomajului din UE, în special în rândul tinerilor, considerând că trebuie făcute numeroase eforturi în privinţa competitivităţii, mai ales în sectoarele serviciilor şi energiei.
CE pledează pentru creşterea investiţiilor, prin intermediul unor emisiuni de obligaţiuni pentru finanţarea unor proiecte, sau prin majorarea capitalului Băncii Europene pentru Investiţii.

Barroso a insistat că „este indispensabil ca ţările din zona euro să fie de acord cu un proces de integrare economică şi financiară mai profundă”.

În acest scop, Comisia recomandă recapitalizarea băncilor prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate, precum şi creşterea integrării zonei euro sub forma unei „uniuni bancare”.

Barroso a mai propus în timpul conferinţei de presă crearea unui mecanism unic de protejare a economiilor populaţiei în zona euro.

Recomandările Comisiei urmează să fie discutate şi aprobate la viitorul summit al şefilor de state şi de guverne din UE, din 28-29 iunie, înainte de a fi aprobate oficial de către miniştrii de Finanţe, în iulie.