Comisia Europeană cere transparență de la Google: ” Preţurile zborurilor şi ale hotelurilor prezentate pe Google ar trebui să fie preţurile finale”

Comisia Europeană (CE) şi autorităţile responsabile de cooperarea în materie de protecţie a consumatorilor sub conducerea Autorităţii pentru Consumatori şi Pieţe din Ţările de Jos şi a Direcţiei Generale pentru Inspecţie Economică din Belgia au trimis o scrisoare companiei Google în care i se solicită să fie mai transparentă şi să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE).
AGERPRES - lun, 26 iul. 2021, 19:36
Comisia Europeană cere transparență  de la Google:

Potrivit sursei citate, consumatorii trebuie să ştie cum stabileşte motorul de căutare online al Google ordinea în care se afişează rezultatele căutării lor şi dacă plăţile pot influenţa această ordine.

„Preţurile zborurilor şi ale hotelurilor prezentate pe Google ar trebui să fie preţurile finale şi să includă comisioane sau taxe care să poată fi calculate în mod rezonabil în avans. În plus, Google ar trebui să revizuiască condiţiile standard ale Google Store, deoarece Reţeaua de cooperare pentru protecţia consumatorilor a constatat că, în unele cazuri, există un dezechilibru semnificativ între drepturile comerciantului şi cele ale consumatorului, în detrimentul acestuia din urmă. În plus, atunci când autorităţile pentru protecţia consumatorilor raportează conţinuturi care încalcă normele de protecţie a consumatorilor, Google ar trebui să elimine sau să blocheze mai rapid accesul la astfel de conţinuturi”, se menţionează în comunicat.

În legătură cu acest subiect, comisarul pentru justiţie, Didier Reynders, a declarat: „Consumatorii din UE nu pot fi induşi în eroare atunci când utilizează motoare de căutare pentru a-şi planifica vacanţele. Trebuie să le oferim consumatorilor posibilitatea de a alege pe baza unor informaţii transparente şi imparţiale”.

Scrisoarea transmisă gigantului Google a fost semnată de Comisia Europeană şi autorităţile responsabile de cooperarea în materie de protecţie a consumatorilor, sub conducerea Autorităţii pentru Consumatori şi Pieţe din Ţările de Jos şi a Direcţiei Generale pentru Inspecţie Economică din Belgia.

În acest context, se aşteaptă ca oficialii Google să ia măsurile necesare şi să comunice Comisiei şi autorităţilor pentru protecţia consumatorilor modificările practicilor sale în următoarele două luni.

CE anunţă că va sprijini autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor în ceea ce priveşte evaluarea răspunsului din partea companiei Google, ţinând seama de angajamentele de a-şi modifica site-urile web şi serviciile asumate de Google.

În cazul în care angajamentele asumate de Google nu vor fi considerate suficiente, va avea loc un dialog ulterior.

La rândul lor, autorităţile naţionale pentru protecţia consumatorilor pot decide, în ultimă instanţă, să impună sancţiuni, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a afirmat că aurul nu va fi supus tarifelor vamale americane
Trump a afirmat că aurul nu va fi supus tarifelor vamale americane
Președintele SUA Donald Trump a afirmat luni că aurul nu va fi supus noilor tarife vamale americane, după ce un document oficial a provocat confuzie săptămâna trecută și a propulsat metalul......
Măsurile privind reforma administrației locale înseamnă reducerea a 40.000 de posturi și economii de 2,2 miliarde de lei – Czeke Attila, ministrul Dezvoltării
Măsurile privind reforma administrației locale înseamnă reducerea a 40.000 de posturi și economii de 2,2 miliarde de ...
Măsurile privind reforma administrației locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, impactul financiar anual urmând ...
Raport oficial: Nivelul amenințărilor cibernetice în România rămâne ridicat. Tentativele de fraudă financiară au urcat cu 40% anul trecut
Raport oficial: Nivelul amenințărilor cibernetice în România rămâne ridicat. Tentativele de fraudă financiară au ...
Nivelul general al amenințării cibernetice în România a fost unul ridicat în 2024, an care a marcat o intensificare ...
EXCLUSIV Schimbarea deceniului pentru 9 milioane de viitori pensionari rămâne în aer. Noua lege pentru plata pensiilor private, amânată pe termen nedeterminat. Banii din conturi, retrași în plată unică încă multă vreme – Surse
EXCLUSIV Schimbarea deceniului pentru 9 milioane de viitori pensionari rămâne în aer. Noua lege pentru plata pensiilor ...
Proiectul de lege privind plata pensiilor private Pilon II și Pilon III, cu efecte pentru peste 9 milioane de români, nu ...