CE: Contractele dintre Hidroelectrica şi unii clienţi nu constituie ajutoare de stat

Economica.net
12 06. 2015
hidroelectrica_03619400_22064200_64403400_29026300_55647200

Potrivit Comisiei Europene, aceste contracte au fost încheiate fie în condiţii de piaţă sau, acolo unde tarifele au fost sub nivelul pieţei, statul român nu poate fi considerat responsabil pentru tarifele acordate. Analiza Comisiei a scos în evidenţă în special faptul că preţurile percepute de Hidroelectrica pentru nouă clienţi ai săi (ArcelorMittal, Alro, Alpiq RomEnergie, Alpiq RomIndustries, EFT, Electrica, Electromagnetica, Energy Holding, Euro-Pec) au fost în linie cu preţul de referinţă de pe piaţă.

În cazul preţurilor percepute de la Luxten-Lighting, Electrocarbon şi Elsid, acestea au fost mai mici decât preţul de referinţă de pe piaţă. Cu toate acestea, investigaţia Comisiei nu a stabilit dacă decizia de a acorda condiţii favorabile acestor jucători relativ minori poate fi atribuită autorităţilor române.

În consecinţă, Comisia a concluzionat că niciunul din contractele de vânzări examinate nu a implicat ajutoare de stat.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, cu o cotă de piaţă de 30%. În primul trimestru din 2015, a înregistrat un profit profit brut în valoare de 405 milioane lei, mai mult decât dublu comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, de 178 milioane lei. Hidroelectrica se află pentru a doua oară în insolvenţă în ultimii trei ani, prima dată fiind în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Joi, Hidroelectrica a anunţat că toate contestaţiile traderilor împotriva măsurii denunţării contractelor de vânzare energie electrică au fost respinse de Tribunalul Bucureşti. Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, a încercat renegocierea tuturor contractelor bilaterale în vigoare la data deschiderii procedurii, în scopul alinierii preţului contractual la condiţiile pieţei, preţul fiind la acel moment dublu faţă de cel practicat în contracte. Executarea contractelor încheiate cu traderii de energie i-a adus companiei, în perioada 2006 – 2012, un prejudiciu de peste 1 miliard de euro, reprezentând diferenţa dintre preţul pieţei şi cel din contractele cu traderii de energie.