Comisia Europeană convoacă o reuniune pentru a analiza problema ouălor contaminate cu insecticid
Tensiunile s-au accentuat între miniştrii Agriculturii din Belgia, Olanda şi Germania după descoperirea ouălor contaminate cu insecticid.
Deşi, iniţial, Autoritatea pentru Siguranţa Alimentelor din Belgia a fost criticată de peste hotare pentru că nu a acţionat suficient de repede după ce a aflat de contaminarea cu fipronil, miercuri, ministrul belgian al Agriculturii a afirmat că olandezii au fost cei care au răspuns târziu solicitărilor.
‘Dacă dăm vina unii pe alţii nu vom rezolva nimic şi vreau să opresc asta’, a afirmat Vytenis Andriukaitis, într-o declaraţie acordată Reuters.
Oficialul şi-a exprimat speranţa că va putea convoca întâlnirea înainte de 30 septembrie.
‘Trebuie să lucrăm împreună pentru a învăţa din această experienţă şi să mergem mai departe, în loc să ne irosim timpul arătând cu degetul’, a afirmat Vytenis Andriukaitis.
Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauţie faţă de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia şi din Olanda, care este al doilea mare exportator de păsări după SUA.
Luni, Uniunea Europeană a notificat Marea Britanie, Franţa, Suedia şi Elveţia că unele ouă contaminate ar fi ajuns în aceste ţări, în timp ce autorităţile din Belgia şi Olanda investighează cum a ajuns insecticidul în fermele avicole. Belgia a informat pe 20 iulie organismele europene specializate despre contaminarea ouălor cu fipronil.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) consideră că această substanţă este moderat toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate provoca vătămarea organelor interne.
La originea acestei crize sunt crescătorii de păsări din Olanda, care au recurs la Chickfriends, o societate specializată în eradicarea paraziţilor. Această societate ar fi utilizat un produs pe bază de plante, Dega 16, contaminat cu substanţa activă din mai multe insecticide, fipronil, produs şi de firma germană BASF. Această moleculă, utilizată în mod obişnuit la produsele veterinare împotriva puricilor, acarienilor şi căpuşelor, este interzisă în tratarea animalelor destinate consumului, precum păsările. Conform analizelor publicate, ferma olandeză Chickfriends a folosit această substanţă pe care a achiziţionat-o de la societatea belgiană Poultry-Vision. Potrivit presei, aceasta din urmă ar fi cumpărat cantităţi mari de fipronil din România.